Prima pagină » Magazin » Zece profeții care anunță sfârșitul lumii. Câte zile mai avem până la Apocalipsă

Zece profeții care anunță sfârșitul lumii. Câte zile mai avem până la Apocalipsă

Zece profeții care anunță sfârșitul lumii. Câte zile mai avem până la Apocalipsă

Sfârșitul lumii urmează să vină în doar câteva zile, conform predicțiilor bazate pe calendarul mayaș. În ciuda faptului că reprezentanții NASA și cei ai guvernului american dau asigurări că așa zisele predicții sunt false, sunt oameni care se pregătesc de Apocalipsă, potrivit Business Insider.

Iată, mai jos, 10 dintre datele la care ar fi trebuit să se producă, până în momentul de față, Apocalipsa.

1. Anul 1.000

Creștinii credeau că, odată cu noul mileniu, Iisus Hristos urma să își facă apariția încă o dată pe Pământ. Pentru a se pregăti în acest sens, mulți au renunțat atunci la bunurile pe care le dețineau și și-au abandonat locuințele.

Atunci când au realizat că sfârșitul lumii nu urma să aibă loc, s-a reclaculat data venirii Apocalipsei. Motivul? V\rsta lui Iisus Hristos nu ar fi fost calculată corect, așa că  Apocalipsa ar urma să aibă o întârziere de 33 de ani.

2. 1 februarie 1524

Astologii londonezi au interpretat alinierea planetelor în Constelația Pești ca fiind semnul că lumea urma să fie distrusă de un potop. Zeci de mii de persoane au căutat un refugiu în zonele înalte, în timp ce altele și-au construit diverse ambarcațiuni.

3. 19 mai 1780

La această dată, deasupra regiunii New England din Statele Unite ale Americii s-a așezat o ceața densă. Acesta a fost momentul în care reprezentanții unui grup religios au propovăduit venirea Zilei Judecății de Apoi.

Mai mult, ei venit și cu un mesaj – astfel celibatul ar fi calea spre răscumpărarea păcatelor.

4. 21 martie 1843 – 21 martie 1844

William Miller a făcut mii de persoane să creadă că sfârșitul lumii urma să se producă între 21 martie 1893 și 21 martie 1844.

Atunci când perioada a luat sfârșit  iar Apocalipsa nu a venit, a schimbat data: 22 octombrie 1844.

5. 19 mai 1910

La începutul secolului XX, astronomii au descoperit că în coada cometelor exista un compus chimic otrăvitor numit cianogen. Descoperirea a creat panică în rândul oamenilor în 1910, atunci când în apropierea Pământului urma să ajungă coada cometei Halley.

6. Anul 1914

În anul 1876, Charles Taze Russell, fondatorul Martorilor lui Iehova, a prezis că Iisus Hristos urma să se întoarcă pe Pământ în anul 1914. Între timp, cel puțin alte șapte astfel de profeții au dat greș.

7. Anii 1936, 1943, 1972 și 1975

Fondatorul Bisericii Mondiale a lui Dumnezeu, Herbert Armstrong, le-a spus celor care îl urmau că Apocalipsa se va produce în anul 1936 și că ei vor fi singurii supraviețuitori.

După ce profeția nu i s-a adeverit, a schimbat data de alte trei ori.

8. 10 martie 1982

În anul 1974, astrofizicianii John Gribbin și Stephen Plagemann au publicat lucrarea „Efectul Jupiter”,  în care explicau faptul că pe 10 martie 1982 planetele care se aliniază pe o anumită parte a Soarelui crează efecte gravitaționale ce vor duce la producerea unui cutremur de proporții.

9. 1 ianuarie 2000

Nimeni nu știa cu exactitate ce urma să se întâmple la această dată, dar unii se temeau că universul tehnologic va ajunge în colaps.

10. 21 mai 2011

Harold Camping a fost cel care va prezis că sfârșitul lumii se va produce în 2011 și că se va manifesta printr-o serie de cutremure puternice.

După ce data inițială a trecut și Apocalipsa nu a venit, el a schimbat ziua în care urma să se împlinească profeția sa cu 21 octombrie.