Administrația Națională de Meteorologie (ANM) va emite o nouă atenționare cod galben de ninsori și viscol, începând cu marți ora 12.00 și până miercuri ora 12.00, cantități mari de zăpadă fiind așteptate până miercuri la ora 20.00, a anunțat, la Guvern, directorul ANM, Ion Sandu.
Vânt puternic și viscol vor fi înregistrate începând din zona Banatului și Olteniei, urmând să se manifeste și în sud-estul țării și în Moldova.
Printre județele afectate vor fi Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Galați, Teleorman, Ialomița, Giurgiu.
La jumătatea săptămânii, în București vor fi înregistrate pe timpul nopții temperaturi de până la minus 20 grade Celsius.