În fiecare iarnă, în preajma sărbătorilor, cărțile poștale și felicitările de Crăciun reproduc desenele lui, iar copiii vizionează celebrul desen animat „The Snowman” („Omul de zăpadă”, n. red) conturat de el.
Cu un asemenea succes, Raymond Briggs, unul dintre cei mai buni graficieni și ilustratori de romane ai lumii, ar trebui să aibă acum o avere impresionantă și bătrânețe liniștită. Totuși, lucrurile stau diferit, scrie Daily Mail.
Cel a cărui imaginație îi dădea viață în 1978 celebrului om de zăpadă mărturisește azi că este un om extrem de cumpătat și modest atunci când vine vorba de bani: „Nu cheltuiesc nimic. (…) Sume foarte mari de bani au fost generate de >. Nu mă interesează”.
Bărbatul în vârstă de 78 de ani locuiește în Sussex, unde, singurele investiții pe care le-a făcut au fost în mobilier.
„Nu îmi place să merg în străinătate – aeroportul Gatwick e un iad. Cumpăr haine de la magazinele organizațiilor de caritate”, mărturisește Brigg. Personalul unui magazin local de acest tip a confirmat că bărbatul este un client fidel.
„Am văzut tricouri la prețul de 88 de lire. Al meu costă 3 lire”, spune Rayond Briggs.
Chiar dacă în trecut volumul „The Snowman” a fost vândut în 8,5 milioane de exemplare, iar alte povestiri pentru copii, precum „Fungus the Bogeyman” și „Ethel și Ernest”, s-au bucurat de un succes uriaș, autorul lor spune că averea sa este „o zonă gri”:
„Nu știu unde se duc banii aceia. Unii cumpără dreptul de a face aceste lucruri și apoi, după ce fiecare și-a luat partea, ajunge și la mine ceva mărunțiș”.
Raymond Briggs spune că, timp de 30 de ani, a refuzat să se gândească la o eventuală continuare a desenului animat „The Snowman”. Totuși, lucrurile s-au schimbat în acest an, când o echipă de producție a primit acordul să realizeze o a doua parte a celebrei povești. Denumit „The Snowman And The Snowdog” („Omul de zăpadă și câinele de zăpadă”, n. red), filmul pentru copii va fi difuzat în Marea Britanie, în Ajunul Crăciunului.
Raymond este însă sceptic cu privire la succesul pe care noua producție îl va avea.
„Ar fi fost mai profitabil să fac asta mai demult. Acum nu o să fac nicio vâlvă, și nu este nici vulgar sau american. Sunt un morocănos notoriu, dar nu am găsit nimic de care să mă plâng.”
Totuși, Briggs spune că la fel neîncrezător a fost și în 1978, când cartea sa „The Snowman” a fost transformată într-un film ce avea să fie distribuit în 51 de țări.
„M-am gândit >, căci > nu are nimic de-a face cu asta, dar totul a mers extrem de bine”, povestește Briggs.
Mai mult, el a declarat că nu îi place deloc această sărbătoare: „Nu sunt un fan al Crăciunului, chiar dacă susțin ideea unei zile de sărbătoare și de oferit cadouri. (…) Dar anxietatea începe încă din octombrie: Câți vin? Își aduc nepoții? Cât de mult vor sta?”
Acesta ar fi și motivul pentru care s-ar explica personalitatea morocănoasă a personajului principal din cartea „Father Christmas”, pe care Raymond Briggs a lansat-o în anul 1973.
Sursa foto: Hepta
Pe de altă parte, graficianul mărturisește că a avut parte de multe momente triste în viața sa: „Nu am finaluri fericite. Creez ceea ce pare natural și inevitabil”.
Potrivit sursei citate, mama lui Raymond a murit de leucemie în anul 1971 și, nouă luni mai târziu, tatăl său se stinge din cauza cancerului la stomac. Un an mai târziu, în Ajunul Crăciunului, soția lui Briggs, pictorița Jean Taprell Clark, era diagnosticată și ea cu leucemie. Două luni mai târziu, femeia și-a pierdut viața.
„Omul de zăpadă se topește, părinții mei au murit, animalele mor și florile mor. Totul face asta. Nu este nimic sumbru în asta. Este o parte a vieții.”, spune Raymond.
Totuși, Briggs vorbește cu drag despre partenera sa Liz, alături de care trăiește de 30 de ani. Cum aceasta a fost bolnavă, bărbatul și-a petrecut cea mai mare parte a timpului îngrijind-o.
Raymond nu avut niciodată copii, însă este foarte apropiat de cei ai lui Liz și de familia acesteia: „Are trei nepoți. Cred că le place de mine într-o oarecare măsură. (…) Connie, o fată foarte deșteaptă, care acum are 18 ani, stând la masă în timpul cinei când avea exact trei ani și șase luni, s-a uitat la mine și mi-a zis >. Fantastic. Asta o să fie scris pe piatra mea funerară (…). Nu știu dacă mi-ar plăcea să fiu normal..”