Un băiat de 12 ani, noul Usain Bolt. VIDEO

Un băiat de 12 ani, noul Usain Bolt. VIDEO
Publicat: 13/12/2012, 12:54
Actualizat: 07/08/2015, 20:26

Un băiat de doar 12 ani din Australia ar putea fi noul Usain Bolt, cel mai rapid atlet din lume, scrie Daily Mail.

James Gallaugher și-a uimit competitorii în cadrul unei competiții organizat de școlile primare din New South Wales, când, la finalul cursei de 4x100m, a dat dovadă de o rapiditate extraordinară.

Potrivit relatărilor Eurosport, când a preluat ștafeta, băiatul se afla cu 20 de metri în spatele concurentului aflat pe prima poziție. Cu toate acestea, James a recuperat imediat întreaga distanță, reușind să se claseze, în doar câteva secunde, pe locul I.

Astfel, adolescentul a câștigat marele trofeu pentru școala sa, parcurgând 100 de metri în doar 11,72 de secunde.

Performanța lui James Gallaugher este cea mai bună înregistrată vreodată în Australia sau SUA, la această categorie de vârstă.

„Este un ciudat și zic asta în sensul cel mai bun”, a declarat Scott Richardson, antrenorul băiatului. „Când vorbesc despre el cu soția și cu familia mea, întotdeauna spunem că va fi unul dintre cei mai buni sprinteri pe care i-am avut vreodată dacă va continua să se dezvolte plecând de la abilitățile sale de acum. (…) Are construcția bună și picioarele și predispoziția naturală pentru a alerga cu o bună tehnică fără prea mult efort”, a continuat acesta.

Deja, patru cluburi din Liga Profesionistă de rugby din Australia și-au arătat interesul pentru James Gallaugher, precum și Michael Johnson’s Spire Athletics Institute din Ohio, America.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska