Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Bruxelles, că l-a certat pe colegul său de partid, vicepreședintele PSD Constantin Niță, pentru declarațiile privind faptul că Ministerul Finanțelor ar trebui să revină social-democraților.
„L-am certat pentru că niciun reprezentant din conducerea PSD nu trebuie să discute despre ministere până nu avem decretul de desemnare a premierului”, a afirmat Ponta, într-o conferință de presă la Bruxelles.
De asemenea, el a arătat că nici el nu vrea să discute despre echipa guvernamentală până când nu va avea decretul de desemnare, însă „în mod sigur” poate să confirme că vor fi modificări importante la nivelul actualei componențe guvernamentale.
Vicepreședintele PSD Constantin Niță a declarat, joi, la RFI, că Ministerul de Finanțe trebuie să fie al partidului care dă premierul, el apreciind că viitorul ministru de Finanțe trebuie să fie „pragmatic și cu viziune”, să nu se limiteze la o „activitate strict contabilă”.
Întrebat dacă ar fi de acord ca Ministerul de Finanțe să fie al PNL, Constantin Niță a răspuns: „Nu, pentru că, după opinia mea, Ministerul de Finanțe reprezintă mâna dreaptă a oricărui premier. Ministerul de Finanțe trebuie să fie de regulă al celui care reprezintă partidul de guvernământ sau cel care are primul-ministru. Asta este o chestiune la care eu țin foarte mult”.
„Este nevoie de un ministru de Finanțe pragmatic și cu viziune, care să nu se limiteze la o activitate strict contabilă”, a mai adăugat vicepreședintele PSD.
Constantin Nițăa spus că, în concluzie, „Ministerul de Finanțe trebuie să fie categoric al primului-ministru!”.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți seară, că cea mai probabilă propunere a USL în ceea ce privește noua structură guvernamentală va fi ca Ministerul Finanțelor să se împartă în două portofolii, după modelul francez, iar Ministerul Economiei în alte trei ministere.