Experții danezi susțin că au descoperit cea mai veche poveste scrisă de Hans Christian Andersen, informează The Guardian.
Documentul intitulat „Lumânarea de seu” a fost găsit de istoricul Esen Brage în arhivele private ale familiei Plum, din localitatea daneză Funen, de lângă Odense, orașul natal a autorului.
„Este o descoperire senzațională. Pe de-o parte pentru că trebuie văzută ca prima poveste scrisă de Andersen, iar pe de alta pentru că arată că el era interesat de povești încă de tânăr, înainte să își înceapă cariera de autor”, a declarat Ejnar Stig Askgaard, reprezentant al muzeului din Odense. Totodată, Askgaard a precizat că, încă de la început, a fost convins de autenticitatea documentului: „Nu am nicio îndoială că a fost scrisă de Andresen.”
Opinia acestuia a fost confirmată după două luni de cercetări de experții Bruno Svindborg, de la Royal Library, și de profesorul Johan de Myliu. Aceștia au arătat că povestea a fost scrisă cândva între anii 1822 și 1826.
În document, Andersen spune povestea unei mici lumânări, murdară și neînțeleasă de cei din jurul său, care în cele din urmă reușește să găsească fericirea: „Lumânarea de seu și-a găsit în sfârșit locul potrivit în viață – arată că a fost o lumânare adevărată și continuă să strălucească pentru mulți ani, bucurându-se pe sine și pe celelalte creaturi din jurul ei.”
„Este foarte moralizatoare, oarecum sentimentală și animează un obiect neînsuflețit. Este foarte caracteristic lui Andersen – nu știu pe nimeni altcineva să facă precum el în >, >, iar acum în >”, a declarat scriitoarea Sara Maitland. „Sunt fascinată că nimeni nu a găsit-o până acum. De ce a trebuit să stea într-o cutie, nedescoperită? Lumea este plină de experți în opera lui Hans Christian Andersen – este foarte bizar”, a continuat ea.
Chiar dacă Maitland nu s-a arătat foarte impresionată de calitatea scrisului, aceasta a precizat că rezonanța textului a fost, probabil, cu mult mai puternică în perioada în care a fost scrisă.
„Sunt sigură că a însemnat mai mult la vremea respectivă. Pentru fiecare copil care s-a trezit în mijlocul nopții, cineva a aprins o lumânare pentru ca ei să nu stea în întuneric”, a mai spus scriitoarea.
Așa cum scrie în document, „Lumânarea de seu” este o poveste dedicată „Doamnei Bunkeflod, din partea devotatului ei H.C. Andersen”. Se crede că doamna Bunkeflod a fost o văduvă unui vicar, pe care Andersen o cunoștea încă din perioada copilăriei.Cotidianul danez Politiken a tradus și publicat deja o versiune în limba engleză a poveștii.