MASACRU într-o școală din statul american Connecticut: 26 de morți, dintre care 20 de copii. VIDEO + FOTO

Publicat: 15/12/2012, 16:50
Actualizat: 03/09/2019, 01:33

Cel puțin 26 de persoane, majoritatea copii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, au fost ucise vineri, într-o școală primară din statul american Connecticut, după ce un tânăr înarmat a deschis focul în instituția de învățământ. Atacatorul, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a murit la locul atacului. Masacrul, care vine cu mai puțin de două săptămâni înainte de Crăciun, este al doilea cel mai sângeros atac de acest fel din istoria SUA, întrecut numai de cel de la Virginia Tech, din 2007, în care au fost uciși 33 de oameni.

URMĂRIȚI, MAI JOS, DESFĂȘURAREA EVENIMENTELOR, ÎN FORMAT LIVE TEXT

UPDATE 9.25 Iată prima imagine cu presupusul ucigaș, Adam Lanza, publicată de ABC News și preluată de Daily Mail:

UPDATE 09.10 Mai multe slujbe au avut loc noaptea trecută în diferite locuri din SUA, inclusiv în Newtown, în memoria celor uciși, scrie Huffington Post. Și Google și-a exprimat solidaritatea față de victimele acestei tragedii adăugând o lumânare albă pagina de pornire a motorului de căutare, potrivit The Guardian.

UPDATE 02.15 Numele atacatorului este Adam Lanza, anunță presa americană. Numele vehiculat până acum, de Ryan Lanza, este al fratelui suspectului, care a fost ridicat de poliție imediat după masacru și dus la audieri.

UPDATE 00.50 Președintele Barack Obama a cerut ca steagul american să fie coborât în bernă până în 18 decembrie.

UPDATE 00.30 Reporterul CNN la locul atacului transmite că mama ucigașului a fost găsită moartă acasă, și nu în școală, ceea ce, dacă se confirmă, contrazice scenariul potrivit căruia ea ar fi fost ținta principală a masacrului din școală, De asemenea, sursa transmite că, la locul crimei, au fost găsite cel puțin trei arme, între care și una semiautomată.

UPDATE 00.15 Un grup de activiști pentru reforma accesului la arme de foc s-a adunat deja în fața Casei Albe, pentru a-i cere președintelui Barack Obama să impună un control mult mai strict al armelor, relatează corespondentul The Telegraph.

SURSA: http://pics.lockerz.com/s/268969323

UPDATE 00.07 Poliția din Newtown a oferit, în urmă cu câteva minute, ultimele informații despre acest atac: 18 copii au murit pe loc, iar doi au decedat la spital. De asemenea, șase adulți au fost uciși, acestora adăugându-li-se și suspectul. O singură persoană rănită a supraviețuit.

Pentru a clarifica nelămuririle privind vârsta copiilor, poliția a explicat că instituția de învățământ era grădiniță plus școală primară.

UPDATE 23.55 Celebra jurnalistă a CNN, Christiane Amanpour, a postat pe Twitter mai multe mesaje și imagini impresionante despre masacrul din Connecticut. Întreaga comunitate de jurnaliști activi pe Twitter publică neîntrerupt ultimele informații despre această tragedie, precum și mesajele de condoleanțe pentru familiile victimelor. Ca după fiecare astfel de atac armat din ultima vreme, au apărut deja apelurile la mult-discutata reformă a accesului la arme în Statele Unite.

UPDATE 23.30 Mama atacatorului, educatoare la școala primară din Newtown, ar fi fost ținta principală a acestui masacru, scrie The Telegraph. Femeia a murit. Fratele presupusului ucigaș a fost reținut de poliție. De asemenea, sursa scrie că atacatorul s-ar fi sinucis. ABC scrie că tânărul purta o vestă antiglonț.

UPDATE 22:40 Potrivit unui reprezentant al poliției numărul exact al victimelor este de 27, 26 decedați, printre care 20 de copii, și un rănit, informează CNN. Printre morți se află și directorul școlii, potrivit CBS. Cadavrele copiilor, precum și cel al ucigașului, sunt încă în școală în acest moment.

CELE MAI GRAVE ATACURI din școlile americane

UPDATE 22:20 Într-o conferință de presă susținută în urmă cu câteva minute, președintele american Barcak Obama și-a exprimat, „în primul rând ca părinte”, durerea și compasiunea față de familiile copiilor decedați, dar și ale celorlalte victime. „Nu există părinte din SUA care să nu simtă asemenea durere pe care o simt și eu acum”, a declarat el.

Totodată, Obama, abia stăpânindu-și emoțiile, s-a angajat să ia măsuri importante pentru a opri astfel de incidente, care au devenit tot mai numeroase în ultimii ani, o aluzie la mult discutata reformă a controlului armelor din SUA, pe care niciun președinte american al ultimelor decenii nu a reușit să o înfăptuiască.

UPDATE 21:40 Ryan Lanza, autorul atacului, și-ar fi ucis și mama, care lucra la școală, potrivit unor surse citate de BBC. Școala din Newtown avea copii de grădiniță, până la clasa a patra.

UPDATE 21:25 Cel puțin 18 – 20 de copii au fost uciși în atacul armat comis vineri la o școală din orașul Newtown, în statul american Connecticut, anunță poliția, fără a preciza numărul total al victimelor, informează CNN.
Conform postului CBS, bilanțul atacului este de cel puțin 27 de morți, dintre care 18 copii. Acest bilanț încă nu a fost confirmat de poliție.

Autorul atacului a fost identificat drept Ryan Lanza, un bărbat în vârstă de 24 de ani, care a murit în incident.

Poliția nu a precizat numărul exact al victimelor, anunțând că cercetările continuă și că locația a fost securizată.

Trei dintre persoanele rănite sunt în stare gravă.

Asupra presupusului agresor, care a murit, au fost găsite două arme de foc. Nu se știe cu certitudine dacă agresorul a fost ucis sau s-a sinucis.

UPDATE 21:10 O sursă din cadrul serviciilor de securitate, citată de CNN, anunță că aproape 30 persoane au murit, inclusiv atacatorul și 18 copii.

Totodată, trei dintre persoanele rănite sunt în stare gravă.

UPDATE 20:55 Conform postului CBS, presupusul autor al atacului a pătruns în școală cu două arme de foc, îmbrăcat în negru și având o vestă antiglonț. Cadavrul presupusului atacator zace într-o sală de clasă.

Printre victime se numără membri ai conducerii școlii din Newtown, oraș situat la aproximativ 100 de kilometri nord de New York, respectiv directorul și psihologul școlii.

UPDATE 20:00 Surse citate de CBS News afirmă că în incidentul armat au decedat cel puțin 27 de persoane, dintre care 18 sunt copii. Acest bilanț nu a fost confirmat de poliție.

UPDATE 19:50 CNN transmite că aproape 20 persoane au murit, inclusiv atacatorul și zece copii, în incidentul armat.

UPDATE 19.30 Asupra presupusului agresor, care a fost împușcat mortal, au fost găsite două arme de foc. Nu se știe cu certitudine dacă agresorul a fost ucis sau s-a sinucis.


Un incident armat a avut loc, vineri dimineață, la o școală generală din orașul american Newtown, în statul Connecticut, informează CNN.

Poliția a fost chemată de urgență, vineri la ora locală 9.40 (16.40, ora României), la școala generală „Sandy Hook” din Newtown.

Conform publicației The Hartford Courant, citată de postul NBC, un agresor înarmat a intrat în clădirea principală a școlii.

Un agent de poliție a scos din școală un elev care prezenta plăgi făcute prin împușcare și care era în stare gravă.

De asemenea, un alt agresor ar fi fost ucis de poliție sau de agenții de pază ai instituției de învățământ.

Școala are 39 de profesori și aproximativ 650 de elevi.

Zeci de agenți de poliție au ocupat poziții în jurul școlii, iar restul instituțiilor de învățământ din district au fost închise.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Rusia ar fi folosit un nou tip de dronă pentru a ataca Kievul