Purtătorul de cuvât al IJP Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că trei tineri au consumat băuturi alcoolice în noaptea de duminică spre luni, în mai multe localuri din municipiu, iar în jurul orei 5.00 au părăsit un local cu un taxi.
Unul dintre cei trei, în vârstă de 22 de ani, le-a propus celorlalți doi să continue cheful, dar ceilalți nu au vrut, iar când s-au dat jos din taxi, în cartierul Burdujeni, între aceștia a izbucnit o altercație, iar tânărul de 22 de ani a tras cu pistolul cu bile înspre unul dintre amici, în vârstă de 19 ani, lovindu-l în mâna stângă.
Rănitul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava unde a primit îngrijiri, dar nu a necesitat internarea.
Sursa citată a menționat că tânărul care a tras deține permis de port armă și este cercetat privind legalitatea utilizării pistolului.