Cum s-au împărțit comisiile în Parlament pentru ca toată lumea să fie mulțumită

Cum s-au împărțit comisiile în Parlament pentru ca toată lumea să fie mulțumită
Publicat: 19/12/2012, 17:16
Actualizat: 31/07/2014, 15:48

Dacă până acum împărțirea funcțiilor în Parlament reprezenta motiv de ceartă între partide, de această dată negocierile au decurs normal, spune Valeriu Zgonea, care subliniază că nimeni nu a rămas nemulțumit. Astfel, PSD a primit șapte comisii, PNL+PC va prezida șase comisii, în timp ce PPDD și PDL vor avea câte două comisii fiecare, iar minoritățile și UDMR câte o comisie.

„PSD are 38,46% din cele 18 comisii. 2 comisii la PDL, 2 la PPDD. 26 de funcții în BPN sunt la Opoziție, sunt 104 în total. UDMR și minoritățile au fiecare câte o comisie. PNL+PC șase comisii, PSD șapte comisii. Au fost negocieri foarte bine, grupurile au fost flexibile. Niciunul dintre grupurile parlamentare n-a fost nemulțumit până acum. Suntem în discuțiile finale. Până pe 31 decembrie, o să avem birouri pentru toți parlamentarii și sper ca, în următoarele două zile, să găsim locuri și spații și pentru celelalte grupuri parlamentare, PC și PP-DD”, a declarat Zgonea.

Astfel, liberalii vor numi președinții a cinci comisii de la Senat, acestea fiind cea juridică, pentru apărare, pentru sănătate, învățământ și Comisia pentru regulament. La Camera Deputaților, PNL va avea șefia comisiilor de buget, industrie, afaceri europene, cultură și administrație.

Potrivit liderului de grup al senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, democrat-liberalii vor putea să-și numească un președinte în fruntea Comisiei pentru afaceri europene și a Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții. „PDL a primit ce-a rămas de la alții, nu am avut un cuvânt de spus la negocieri”, a declarat Rădulescu, contactat de gândul.

La Cameră, potrivit liderului de grup Mircea Toader, PDL va prezida tot două comisii, cea pentru abuzuri și cea pentru românii de pretutindeni.

Același număr de comisii l-a primit și Partidul Poporului Dan Diaconescu. Reprezentanții PPDD care au fost la negocieri au plecat mulțumiți după împărțirea funcțiilor, liderul senatorilor PPDD, Tudor Barbu, spunând că vor avea președintele Comisiei pentru egalitate de șanse și al Comisiei românilor de pretutindeni din Senat. Mai mult, acesta a spus că vor avea și doi vicepreședinți de comisie, 2 secretari de comisie, un secretar al Senatului și „jumătate de chestor”. „Adică vom avea un senator care va fi chestor timp de doi ani, în perioada 2015-2016, iar acum, la început de mandat, aceeași funcție o va avea PC. Deci practic împărțim o funcție de chestor la două partide”, a spus Barbu, pentru gândul.

Potrivit deputatului Daniel Fenechiu, care a fost prezent la negocieri, comisiile pentru Camera Deputaților nu sunt încă stabilite, acesta negociind încă pentru cele dorite. În schimb, pepededistul a spus că partidul său a obținut patru funcții de secretar și patru vicepreședinți.

Grupul minorităților naționale se va ocupa de Comisia pentru drepturilor omului, de culte, precum și de problemele minorităților.

În ceea ce privește grupul parlamentar PSD, până în acest moment, la Camera Deputaților vor avea Comisia juridică, comisia pentru sănătate, pentru agricultură, apărare, economie și învățământ. La Senat, comisiile care le vor reveni pesediștilor sunt cele pentru administrație, buget, afaceri externe și cultură, negocierile nefiind terminate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Orezul trebuie preparat într-un anumit fel. Tehnici simple pentru o mâncare reușită
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?