Șansa de dezvoltare a României: Să își pregătească viitoarea generație de manageri care să schimbe economia

Publicat: 26/12/2012, 10:15
Actualizat: 23/03/2019, 15:04

Anual, peste 100.000 de absolvenți de facultate sunt în căutarea unui loc de muncă. În România, unu din patru tineri sub 25 de ani nu are job, potrivit celor mai recente date ale Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

La nivel european, procentul este ceva mai scăzut, de circa 22,7%, la sfârșitul lunii august. Lipsa locurilor de muncă pentru persoanele cu studii superioare este un semn că economia nu funcționează, însă liderii europeni nu au reușit să găsească soluții concrete pentru a tempera creșterea șomajului în rândul tinerilor. La începutul anului, Laszlo Andor, comisarul european pentru piața muncii, îi sfătuia pe tineri să plece din țară și să-și caute un loc de muncă în alte state membre UE.

La nivel local, circa 400.000 de români aplică anual pentru un job în strănătate. Dintre ei, 17% sunt tineri cu vârste curpinse între 18 și 25, reiese din informațiile făcute publice de portalurile de recrutare care se ocupă de intermedierea dintre angajatorii străini și cei interesați de un job peste hotare.

Totodată, din ce în ce mai mulți liceeni optează pentru o facultate din Vest. Cu toate că nu există o statistică oficială în ceea ce privește numărul tinerilor care au plecat la studii în străinătate, datele unor organizații non-guvernamentale arată că peste 50.000 de persoane învață în prezent o universtitate de strănătate. Lor li se adaugă anual alți 5.000 de tineri.
Dintre ei, doar 30% ar fi dispuși să se întoarcă în țară pentru un job plătit între 1.000 și 1.500 de euro, dar și pentru familie și prieteni, arată un studiu recent realizat de Liga Studenților din Străinătate (LGS).

Programele de trainee, o oportunitate pentru tinerii în căutarea unui job

România se confruntă totodată cu un deficit de locuri de muncă țintite pe nivelul și tipul de pregătire al tinerilor. Anul acesta, peste 103.500 de studenți au absolvit o facultate, potrivit estimărilor realizate de Ziarul Financiar pe baza datelor Comisiei Europene. Cei mai mulți dintre ei au optat pentru științe economice, în condițiile în care tendințele generale de pe piața muncii arată că inginerii și absolvenții de studii tehnice au șanse mai mari de a-și găsi un job bine plătit.

Printre programele menite să ajute la păstrarea talentelor în România, dar și la facilitarea intrării absolvenților pe piața muncii sunt așa-numitele internshipuri și programe trainee, practicate în special de companiile multinaționale.

Anul acesta, companiile străine prezente pe piața locală au oferit peste 600 de posturi pentru tinerii interesați să dobândească experiență sau să lucreze la o companie cu o cifră de afaceri de ordinul a milioane de euro. Unele dintre cele mai râvnite astfel de programe au fost cele care promiteau un post de management în cadrul companiei.

„Am ales să fiu Management Trainee deoarece îmi doream să am un rol provocator într-o companie de succes.

Programul îmi oferă o experiență imensă de învățare și îmi dă șansa să îmi creez o privire de ansamblu asupra modului în care funcționează departamentul de HR într-o multinațională”, explică Silvia Pătrașcu.

Silvia are 24 de ani, a absolvit un master de management al resurselor umane din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” și a fost recrutată, alături de alți cinci tineri, pentru programul de management trainee oferit de Coca-Cola. Timp de doi ani, Silvia se va pregăti, într-un ritm accelerat, pentru ocuparea unei funcții de management în cadrul companiei.

Ce trebuie să aibă în CV „candidatul ideal”

Pentru a ajunge să facă parte din Sistemul Coca-Cola, care generează anual o valoare adăugată în economia României de 446 de milioane de euro, Silvia a trecut printr-un test de abilități cognitive, trei interviuri și mai multe probe practice menite să-i testeze capacitatea de a reacționa în anumite situații cu care s-ar putea confrunta în calitate de manager de resurse umane.

Simona Simion Popescu, director HR Coca-Cola Hellenic susține că din profilul candidatului ideal nu trebuie să lipsească interesul pentru partea academică, dar și pentru activitățile extracuriculare, fie că este vorba despre proiecte organizate de facultate, activități de voluntariat sau un prim job.

„Cel mai important este ca pe parcursul activităților respective să-și fi dezvoltat abilitățile de relaționare, de analiză și să-și fi dat seama în ce direcție își dorește să-și dezvolte o viitoare carieră și care sunt motivele acestei alegeri”, a precizat Popescu.

Specialista în recrutare susține că atunci când se uită peste CV-ul unui candidat o interesează capacitatea acestuia de „a comunica prin experiențele pe care le comunică”. Totodată, Popescu urmărește să vadă dacă respectivul candidat a făcut primii pași în direcția aleasă.

Silvia, spre exemplu, a fost un membru activ al organizației studențești AIESEC și a coordonat în timpul facultății munca a 80 de voluntari în cadrul inițiativei Habitat for Humanity Cluj, o organizație non-guvernamentală care construiește, renovează și reabilitează locuințe pentru persoanele defavorizate.

De ce investesc companiile multinaționale în păstrarea talentelor în România

După o perioadă de acomodare de câteva săptămâni în care Silvia și ceilalți cinci colegi selectați și-au creat o imagine de ansamblu despre companiei și despre departamentului în care urmau să lucreze, tinerei i s-a dat prima sarcină, elaborarea unei fișe de post. Task-ul a ajutat-o să înțeleagă mai bine activitatea companiile și nivelul de performanță cerut angajaților, a precizat ea.

De la managerii care îi coordonează munca și care o îndrumă pe parcursul programului ea susține că a învățat că este important să fii orientat, dar și că trebuie să investești în oamenii cu care lucrezi. Întrebată dacă ar fi tentată să lucreze în străinătate, Silvia ne-a mărturisit că „motivul principal pentru care am rămas în România a fost că mi-am găsit un job în care fac ceea ce mă pasionează și care mă ajută să îmi dezvolt atât cunoștințele de HR cât și abilitățile de lider”.

Programele de trainee sunt organizate de companii cu scopul precis de a-i recruta pe cei mai buni specialiști din piață și se desfășoară pe o durată mai lungă de timp, chiar și de doi ani, față de 2-6 luni cât durează, spre exemplu, un internship. Peste 90% dintre tinerii care sunt selectați pentru un program de trainee sunt angajați ulterior. Aceste programe sunt destinate absolvenților care și-au terminat studiile în urmă cu cel mult doi ani și sunt, în majoritatea cazurilor, plătite deoarece programul de muncă este full-time.

„Alegem să investim în tinerii absolvenți prin programele noatre deoarece vrem să contribuim la dezvoltarea reprezentanților noii generații, axându-ne pe creșterea performanței și pe dezvoltarea unor noi aptitudini și competențe. Sperăm astfel să îi ajutăm pe tinerii absolvenți să facă mai ușor tranziția de la facultate la o viitoare carieră”, au precizat reprezentanți Coca-Cola Hellenic.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Moștenitorul Hermès, care intenționa să-și lase averea grădinarului său, se plânge că i-au dispărut miliarde...
După Roxana Dobre, şi sora lui Salam a păţit-o GRAV! S-a ajuns la păruială şi...
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un...
„Creierul” atacului terorist de la 11 septembrie, Khalid Sheikh Mohammed, şi-a recunoscut vinovăţia şi scapă...
BREAKING | Avion Ryanair cu 153 de pasageri la bord, probleme tehnice pe Aeroportul Otopeni!
Remediul naturist la care apelează Kate în lupta cu cancerul. Ce face ZILNIC Prințesa de...
Alertă pe Otopeni. Un avion cu 153 de pasageri a declarat urgență la bord după...
S-a descoperit al cui este al doilea ADN găsit sub unghiile doctoriței! Oamenii legii sunt aproape...
O femeie a supraviețuit 40 de zile după ce a fost legată de un copac,...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ferrari făcut DAUNĂ TOTALĂ! Mașina s-a rupt în două în urma impactului - VIDEO
David Popovici câştigă medalia de bronz a probei olimpice de 100 metri liber
Au AMUȚIT toți! Inteligența Artificială A ȘOCAT la Olimpiada de Matematică
S-a dat ordin de la UE. Este obligatoriu în România. A intrat în vigoare miercuri,...
Adevărata față a lui Alfred Bulai. Procurorii au rămas șocați
Insula Iubirii sezonul 8. Mama Cristinei, nouă replică dură pentru Andrei. Ce a scris pe...
„Am vrut să mă arunc în fața mașinii” Mama Luizei Melencu își strigă durerea, la...
Gabriela Cristea traversează o perioadă dificilă cu fiica sa, Victoria! Cu ce dificultăți se confruntă:...
Carambol pe Autostrada Soarelui! Cel puțin 25 de persoane implicate, printre care și copii
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Un studiu incredibil descoperă că numele are efect asupra feței