De câte ori i se ivește prilejul, Crin Antonescu susține că USL e bine-mersi, iar relația lui cu Ponta este una solidă, bazată pe încrederea deplină statornicită între cei doi. Într-un anume sens, ceea ce spune e corect: nu l-am auzit încă pe premier să-și asume poziția de observator și, mai apoi, de „povestitor” al faptelor camaradului său, pentru ca, în final să-și încheie, ipocrit, depoziția: „…personal sunt, însă, pe deplin solidar cu acțiunile sale”.
Spre deosebire de Antonescu, Ponta și-a asumat greșelile, chiar dacă parte dintre acestea au fost „realizate” în beneficiul liderului liberal – vezi unele dintre măsurile neconstituționale, luate în vară, cu privire la suspendarea-blitz a președintelui și organizarea referendumului de demitere.
Fără a-l „unge” pe Ponta reprezentant al unei „maxime moralia” în politica autohtonă, el se remarcă a fi, totuși, consecvent cu acțiunile declanșate înainte de alegeri, ca lider al USL – vezi protocolul încheiat cu UDMR, document semnat alături de Antonescu – și încearcă să dea curs concluziilor acestora, după scrutin. Deloc suprinzător, dat fiind unele trăsături de caracter desprinse mai sus, Antonescu se dezice lamentabil de tovarășul său politic, ba chiar și de propria-i semnătură. „Sensibil” la ordinele primite din partea susținătorilor săi strategici, pe motiv că „foarte multe lucururi, de la momentul semnării și până la încheierea campaniei electorale, nu au decurs în conformitate cu spiritul protocolului”, Antonescu se „dezleagă”, fără scrupule, de angajamentul semnat cu maghiarii.
În același sens apare și dezicerea liberalului față de acțiunea „Vizita la Cotroceni”. Victor Ponta își asumă fără ezitări și dezvinovățiri tardive și penibile întâlnirea cu Traian Băsescu, în cadrul căreia discută și semnează, alături de președinte, un „armistițiu” instituțional și promovarea bunului simț în relațiile interumane. La întâlnire, chibițează Antonescu, care, ulterior, afirmă încercând să-și creeze o aură de moralitate și un ascendent asupra lui Ponta, că el, personal, nu s-ar fi dus, dar a dat curs invitației adresate de premier. Mai spune că i-a cerut liderului PSD să nu semneze protocolul, dar că acesta a făcut ce a crezut de cuviință. În plus, Antonescu dezvăluie presei că a avut o discuție cu Victor Ponta în care i-a cerut să dea, cât mai curând, publicității, textul documentului. „Eu am vrut ca între noi și domnul Băsescu să nu fie niciun text”, susține liderul liberal și, ca să pară complet neprihănit, adaugă copilăros: „De fapt, nici nu am citit cu atenție protocolul pentru că textul era plictisitor”.
Ca o concluzie personală a inutilității unui acord care presupune calm și revenire la normalitatea politică, Crin Antonescu mai bagă o dată bățul prin gard și-i spune lui Ponta la învestitură: „Nu aveți niciun șef, domnule prim-ministru. Dacă mai apare vreun președinte să zică asta, nu-l băgați în seamă (…) USL este o construcție care are amploarea unui proiect de uniune națională”.
În aceste condiții, personal am senzația că protocolul încheiat de Ponta cu Băsescu este, de fapt, o punere la adăpost a premierului față de o nouă tentativă intempestivă de suspendare a președintelui, de către ACD, cu mâna premierului și a parlamentarilor PSD.