Cristian Preda: Îmi declar public solidaritatea cu Adriana Săftoiu

Cristian Preda: Îmi declar public solidaritatea cu Adriana Săftoiu
Publicat: 23/12/2012, 16:38
Actualizat: 03/09/2019, 11:29

Europarlamentarul PDL Cristian Preda își declară, în numele libertății de expresie, solidaritatea cu Adriana Săftoiu, exclusă sâmbătă din PNL, după ce în ultima perioadă a avut declarații critite la adresa conducerii partidului.

„Sunt trist să văd că Adriana Săftoiu e exclusă dintr-un partid pentru delict de opinie. Deși nu suntem pe aceeași baricadă politică, îmi declar public solidaritatea cu ea, în numele libertății de expresie”, scrie Preda pe blogul său.

Fostul deputat Adriana Săftoiu a fost exclusă din PNL, decizia fiind luată, sâmbătă, în Delegația Permanentă a filialei județene Prahova a partidului din care Săftoiu făcea parte și fiind motivată de „contradicția” între ideile exprimate public de Săftoiu și cele ale PNL.

Președintele PNL Prahova, Mircea Roșca, a anunțat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că Delegația Permanentă a organizației județene a decis excluderea din partid a fostului deputat de Prahova Adriana Săftoiu.

Adriana Săftoiu era membră a PNL Ploiești.

El a explicat că decizia de excludere a Adrianei Săftoiu a fost determinată de ieșirile publice ale acesteia la diverse posturi de televiziune, ieșiri pe care șeful PNL Prahova le-a catalogat ca fiind „în contrast total cu ideile PNL”, însă a refuzat să dea exemple.

Roșca a mai spus că Adriana Săftoiu nu a mai luat legătura cu PNL Prahova de ani de zile.

Întrebat dacă decizia PNL Prahova privind excluderea Adrianei Săftoiu trebuie validată de conducerea centrală a partidului, el a afirmat că nu este cazul.

Contactată de MEDIAFAX, Adriana Săftoiu a declarat că această decizie a fost luată fără să fie anunțată pentru a-și putea prezenta poziția, menționând faptul că până și în cazul membrilor PCR aceștia își puteau prezenta punctul de vedere înaintea unei excluderi.

„Am aflat despre această excludere de la televizor și nu-mi rămâne decât să constat că e mai rău decât dacă aș fi fost membru al Partidului Comunist, unde acolo înțeleg că totuși te chemau în ședința în care erai exlcus măcar să te înfiereze de față cu oamenii muncii și să mimeze cât decât democrația, lăsându-te, vezi Doamne, să spui ceva în apărarea ta”, a declarat Săftoiu.

Ea a precizat că profesia sa nu este „de membru de partid” și că nu trăiește din această calitate sau din „a face sluji cuiva”.

Săftoiu a avut în ultima perioadă o serie de declarații critice la adresa conducerii PNL.

În 2008, Adriana Săftoiu a candidat la alegerile parlamentare din partea PNL, câștigând un mandat de deputat într-un colegiu din Prahova. În februarie 2012, ea și-a anunțat demisia din funcție în plenul Camerei și nu a mai candidat pentru un nou mandat de parlamentar la alegerile din 9 decembrie 2012.

Săftoiu a fost numită consilier prezidențial, purtător de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, în 2004, funcție din care a demisionat trei ani mai târziu, după ce soțul său din acea perioadă, Claudiu Săftoiu, a demisionat de la șefia SIE.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Chia și fără nicotină, vapatul afectează sănătatea vasculară și nivelul de oxigen, arată un studiu