Prima pagină » Știri externe » Prințul Harry a ucis un comandant al insurgenților talibani

Prințul Harry a ucis un comandant al insurgenților talibani

Prințul Harry a ucis un comandant al insurgenților talibani
Prințul Harry a ucis un lider de gherilă al talibanilor în cursul unei operațiuni militare desfășurate în Afganistan în octombrie, dezvăluie unul dintre camarazii săi, citat de site-ul contactmusic.com.

Prințul în vârstă de 28 de ani – care participă în prezent la operațiunile militare din Afganistan și este poreclit „Marele H” („Big H”) de către colegii de arme – a fost cel care a lansat o rachetă de tip Hellfire spre poziții militare ale talibanilor în cursul unei operațiuni desfășurate în octombrie.

„Efectuam o misiune de patrulare și au fost solicitate elicopterele Apache. Am auzit vocea la stația de radiocomunicații și am știut că era Marele H. Au atacat și omorât un comandant al talibanilor”, a dezvăluit unul dintre camarazii săi într-un interviu acordat ziarului The Sun.

Prințul Harry, copilot al elicopterelor militare de tip Apache, este staționat la o bază aeriană din provincia afgană Helmand și participă zilnic la misiuni de luptă.