Prima pagină » Economic » Rusia nu are planuri să împrumute Ciprului cinci miliarde de euro, din cauza riscurilor prea mari

Rusia nu are planuri să împrumute Ciprului cinci miliarde de euro, din cauza riscurilor prea mari

Rusia nu are planuri să împrumute Ciprului cinci miliarde de euro, din cauza riscurilor prea mari
Rusia nu are planuri să acorde un împrumut de cinci miliarde de euro cerut de Cipru, deoarece riscurile sunt prea mari pentru a fi asumate de un singur creditor, a declarat un secretar de stat din Ministerul de Finanțe de la Moscova.

Rusia nu are planuri să acorde un împrumut de cinci miliarde de euro cerut de Cipru, deoarece riscurile sunt prea mari pentru a fi asumate de un singur creditor, a declarat un secretar de stat din Ministerul de Finanțe de la Moscova, informează Mediafax.

„Nu avem planuri sau instrucțiuni să procedăm astfel. Este evident că un singur creditor nu pote lucra cu Cipru. Oricine intervine pe baze individuale pentru a finanța guvernul Ciprului sau pentru a ajuta la recapitalizarea băncilor și-ar asuma riscuri enorme”, a declarat secretarul de stat Sergei Storchak într-un interviu pentru Bloomberg.

Rusia ar putea lua în calcul un sprijin financiar pentru Cipru în cadrul unui pachet internațional de ajutor, după ce zona euro ia o decizie în această privință, a declarat, săptămâna trecută, președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Cipru a devenit la sfârșitul lunii iunie a patra țară din zona euro, începând din 2010, care a cerut ajutor financiar. Pe lângă cererile de împrumuturi de la zona euro și FMI, Cipru încearcă să obțină noi fonduri și de la Rusia, după ce a primit anul trecut un credit de 2,5 miliarde de euro de la guvernul de la Moscova.

Un acord financiar cu zona euro și FMI va fi semnat până la 12 februarie, potrivit unor oficiali europeni citați de presa elenă.

Cipru ar putea avea nevoie de până la 17,5 miliarde de euro, aproape cât PIB al țării, pentru a acoperi deficitul bugetar și pentru a recapitaliza băncile, a declarat în noiembrie ministrul de Finanțe Vassos Shiarly.

Autor

Citește și