VOCEA ROMÂNIEI. Cine a câștigat sezonul 2 și marele premiu de 100.000 de euro

VOCEA ROMÂNIEI. Cine a câștigat sezonul 2 și marele premiu de 100.000 de euro
Publicat: 27/12/2012, 14:29
Actualizat: 21/08/2014, 16:24

Julie Mayaya a fost desemnată VOCEA ROMÂNIEI, în cadrul marii finale a show-ului, difuzată miercuri seară în direct la Pro TV, ea câștigând și marele premiu în valoare de 100.000 de euro, după ce a încântat publicul cu prestațiile sale artistice.

Marea finală în care s-au luptat Julie Mayaya, Cristi Nistor, Tibi Scobiola și Vizi Imre a avut toate ingredientele unui concert senzațional. Elevii lui Horia Brenciu, Loredana, Smiley și Marius Moga au cucerit scena și s-au luptat să demonstreze publicului că merită titlul de „Vocea României”.

După o finală incendiară în care cei patru finaliști s-au prezentat admirabil, în urma voturilor publicului, Julie Mayaya a fost câștigătoarea trofeului „Vocea României” și a marelui premiu, în valoare de 100.000 de euro. Ea va avea pe piață și un album lansat de Universal Music România.

În cadrul marii finale a show-ului VOCEA ROMÂNIEI, care a durat circa patru ore, Julie Mayaya a încântat juriul și publicul cu trei piese. Julie Mayaya a interpretat singură piesa „Je t’aime” de Lara Fabian. Totodată, Julie Mayaya a cântat împreună cu Andi Moisescu un colaj de piese românești („Fetițele din București”, „Sanie cu zurgălăi”, „Strada Speranței”, „O lume minunată”) și împreună cu antrenorul ei, Horia Brenciu, melodia „Cose della vita” de Eros Ramazzotti.

Pe locul al doilea în finala VOCEA ROMÂNIEI s-a situat Vizi Imre, pe locul al treilea – Cristi Nistor, iar pe poziția a patra – Tibi Scobiola.

Vizi Imre a cântat singur piesa „Somewhere over the rainbow” de Israel Kamakawiwo’ole. Totodată, Vizi Imre a cântat împreună cu antrenorul lui, Marius Moga, piesa „Oficial îmi merge bine” a trupei Simplu. De asemenea, Vizi Imre & Friends au interpretat melodia „No Woman, No Cry” (Bob Marley & The Wailers).

Cristi Nistor, clasat pe locul al treilea în clasamentul final, a cântat singur piesa „I want to know what love is” (Foreigner), împreună cu Inna – piesa „Eternal flame” (The Bangles), iar împreună cu antrenoarea lui, Loredana, melodia „Ileana, Ileana”.

La rândul său, în finală, Tibi Scobiola a cântat singur piesa „Back for Good” (Take That), împreună cu Antonia – melodia „Endless love” (Mariah Carey și Luther Vandross), iar împreună cu antrenorul lui, Smiley – „Baby I Love Your Way” (Big Mountain).

După anunțarea câștigătoarei Julie Mayaya, antrenorul ei, Horia Brenciu, a început să plângă. „E cel mai frumos cadou de Crăciun pe care puteau să mi-l facă telespectatorii. Ceea ce mi s-a întâmplat astăzi este minunat. Victoria acestei fete este formidabilă. ‘Vocea României’ este de departe cel mai competitiv concurs. Toți sunt ‘Vocile României’ și merită aplauzele noastre”, a spus, printre lacrimi, Horia Brenciu.

Julie Mayaya are 26 de ani. Tatăl ei are origini din Congo, iar mama este româncă. Tatăl ei a venit în România la studii și s-a stabilit în România după căsătoria cu mama ei.

Din clasa a cincea, Julie a început să cânte în corul școlii. La vârsta de 15 ani a început să cânte cu Victor Lavric și astfel și-a început cariera muzicală. Tot atunci a început să cânte la evenimente și petreceri. Când a terminat liceul s-a mutat în București, unde a urmat Facultatea de Matematică – Informatică. În paralel, a început să cânte cu diverse trupe. Julie Mayaya nu a urmat niciodată studii muzicale.

Pentru Julie muzica înseamnă un mod de viață. Într-un interviu acordat MEDIAFAX, Julie Mayaya spunea că participarea la show-ul „Vocea României” este ca un vis din care tot așteaptă să se trezească.

„Acest concurs, pentru mine, este un pas major în cariera mea. Am reușit să atrag atenția întregii țări asupra mea. De la Horia (Horia Brenciu, n.r.) am învățat că secretul unei cariere de succes este să menții această atenție cât mai mult și mai frumos posibil. Acesta, cred, este cel mai înțelept sfat pe care l-am primit de la antrenorul meu”, a declarat Julie în interviul acordat MEDIAFAX.

În același interviu, Julie Mayaya a spus că, dacă va câștiga competiția VOCEA ROMÂNIEI, cu o parte din bani își va cumpăra un apartament în București, iar restul banilor îi va investi în cariera sa muzicală.

Finala show-ului VOCEA ROMÂNIEI a fost presărată cu numeroase momente artistice, una din aparițiile memorabile fiind cea în care pe scenă a urcat Dana International, care a interpretat piesa care a consacrat-o – „Diva”. Totodată, Ștefan Stan, câștigătorul primului sezon al show-ului „Vocea României”, a interpretat împreună cu artista Alice Francis piesa „White Christmas”.

Gazdele show-ului VOCEA ROMÂNIEI au fost Pavel Bartoș și Nicoleta Luciu.

VIDEO » Julie Mayaya este VOCEA ROMÂNIEI. Eleva lui Brenciu a câștigat finala sezonului 2

VOCEA ROMÂNIEI. Cine este Julie Mayaya și care au fost evoluțiile ei până la câștigarea trofeului. VIDEO

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...