Destinațiile anului 2012 pentru turiștii străini care au vizitat România. Cum au ajuns româncele printre „atracțiile turistice”

Publicat: 07/01/2013, 10:34
Actualizat: 21/03/2019, 13:16

Turiștii străini care au vizitat pe parcursul anului 2012 România și-au petrecut marea parte a timpului liber participând la circuitele culturale organizate în țară, cele mai multe având ca punct de pornire Capitala și ajungând apoi în regiuni precum Transilvania, Maramureș sau Bucovina. De asemenea, s-a înregistrat o creștere a numărului de tineri veniți în concediu în zonele rurale din țara noastră.

Tot în 2012, italienii, germanii și spaniolii au vizitat Bucureștiul pentru a se întâlni cu româncele pe care le-au cunoscut fie în străinătate, fie prin intermediul internetului. Alți turiști străini au ajuns în țara noastră după călătorii pe vase de croazieră pe Dunăre sau pe Marea Neagră. Nu au lipsit, însă, nici cei veniți în România la tratament în stațiunile balneare, și nici cei atrași de stațiunile de pe litoral.

În primele zece luni ale anului 2012, la punctele de frontieră ale României au fost înregistrate 6.898.400 de sosiri ale vizitatorilor străini, în creștere cu 5,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit celor mai recente date făcute publice de către reprezentanții Institutului Național de Statistică (INS).

De asemenea, cea mai mare parte a străinilor care au vizitat țara noastră, mai exact 94% dintre ei, au provenit din țări europene, aproape 60% din dintre ei fiind cetățeni ai Uniunii Europene (UE). Dintre aceștia din urmă, pe primul loc în top s-au aflat ungurii, urmați de vecinii bulgari, de germani, italieni și polonezi.

Ce fel de vacanțe preferă turiștii străini care vin în România

Cea mai mare parte a străinilor care ajung să viziteze România vin în țara noastră pentru a participa la diferite evenimente, fie ele conferințe, concerte sau chiar întâlniri de afaceri. Cei care aleg, însă, România ca destinație de vacanță preferă, în general, să plătească pentru circuitele culturale organizate în diferite regiuni ale țării.

„Majoritatea străinilor care vin ca turiști în România aleg circuitele culturale cu pornire din București”, a declarat pentru gândul Traian Bădulescu, consilier în domeniul turismului.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

De aici, străinii se îndreptă apoi spre zone precum Valea Prahovei, Transilvania, Maramureș, Bucovina sau spre orașe precum Sighișoara.

O altă parte a vizitatorilor străini care trec granițele țării noastre optează pentru vacanțe petrecute în stațiunile balneare, unde pot beneficia și de tratament. Din această categorie fac parte chiar și turiștii de origine israeliană.

FOTO: Adrian Stoicoviciu/Publimedia

Vasele de croazieră care navighează pe Dunăre ne aduc și ele turiști străini. Aceștia stau însă mai puțin pe teritoriul țării noastre și ajung de cele mai multe ori în Delta Dunării, de unde pot face diverse tururi sau excursii locale.

Și litoralul atrage turiștii străini, dar în număr mai mic, anul acesta în stațiunile de malul Mării Negre ajungând circa 7.000 de vizitatori. „Cei mai mulți au vârste cuprinse între 45 și 50 de ani, iar o parte dintre ei vin pentru tratament”, ne-a mai explicat Bădulescu.

FOTO: Silviu Matei/Publimedia

„Noi nu știm să îi atragem pe litoral și în zonele montane. Îi atragem prin turismul de nișă, cultural, de aventură sau religios”, a mai adăugat consultantul.

Româncele, unul dintre motivele pentru care străinii vizitează Capitala

Cea mai mare parte a străinilor vin în Capitală pentru întâlniri de afaceri, în timp ce alții ajung aici pentru o vacanță de tip city break sau sunt în tranzit către alte orașe din România, potrivit Federației Patronatelor din Turism (FPRT), citată de Mediafax.

Dintre cei 650.000 de străini care se cazează în fiecare an în hotelurile bucureștene, circa 100.000 vin însă pentru a se întâlni cu româncele pe care le-au cunoscut, de cele mai multe ori, în afara granițelor.

„Dintre cei 650.000 de turiști străini ajunși anual în București, estimez că 75% vin pentru business, iar 15% pentru relații personale, adică la prietene. Cei mai mulți dintre turiștii care vin la prietene sunt italieni, germani și spanioli. În general, au conexiuni cu fetele până să ajungă în România, adică respectivele fete fie au lucrat în străinatate, poate au avut o relație de prietenie, sau iau legatura cu ele pe internet”, a declarat la începutul lunii octombrie Mohammad Murad, președintele FPTR.

Conform datelor INS, pe parcursul anului 2011, în București au înnoptat în hoteluri circa 1,2 milioane de persoane, dintre care 646.701 străini, față de 1,04 milioane de persoane în urmă cu doi ani, dintre care 598.067 străini.

„Francezii, americanii și englezii se cazează, în general, la hotelurile de lanț. Restul, mai ales spaniolii și italienii sunt mult mai curioși să intre pe sistemul țării pe care o vizitează și nu țin foarte mult cont de lanțurile hoteliere internaționale. Străinii vin în general la hoteluri de la trei stele în sus”, a mai explicat Murad.

32.000 de străini ajunși în România după o călătorie pe vase de croazieră

Pe parcursul anului, în România au fost aduși 32.000 de turiști străini cu 50 de vase de croazieră, în creștere cu aproximativ 30% față de anul trecut, potrivit Retrospectivei anului turistic 2012 realizate de către reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT). Cei mai mulți pasageri care au sosit la bordul acestor nave au fost turiști americani, aceștia fiind urmați în top de francezi, de italieni și de germani.

FOTO: Octav Ganea/Publimedia

„Constanța ocupă locul doi în topul porturilor din Marea Neagră, poziție pentru păstrarea căreia se fac demersuri importante de către asociațiile de profil și autoritățile locale”, explică cei de la ANAT, în Retrospectiva anului turistic 2012.

Printre cele mai solicitate tururi și excursii locale s-au numărat o zi petrecută la București, o croazieră de o zi în Delta Dunării, dar și diferite tururi culturale, arheologice, religioase și gastronomice, precum cele de la cetățile Histria și Adamclisi sau de la mănăstirea Sfântul Andrei.

FOTO: Adrian Stoicoviciu/Publimedia

Au existat însă și străini care au dorit să facă tururi ale litoralului Mării Negre, dar și degustări de vinuri.

Cât plătesc străinii pentru a ne vizita țara și cât cheltuiesc odată ajunși în România

Străinii care aleg circuitele culturale din România plătesc pentru un pachet turistic între 400 și 1.500 de euro de persoană și preferă, în general, să se cazeze la hotelurile de 3 sau de 4 stele, ne-a mai explicat Traian Bădulescu. Cei care aleg ca destinație de vacanță litoralul Mării Negre scot din buzunar sume mai mici, cuprinse între 400 și 500 de euro de persoană, în pachetul turistic achiziționat fiind inclus și costul zborului cu avionul.

Odată ajunși în țara noastră, turiștii cheltuie însă sume foarte mici. Astfel, cei care optează pentru circuitele culturale din România nu scot din buzunar mai mult de 500 de euro față de prețul pachetului turistic achiziționat, în timp ce turiștii care vin în vacanță în stațiunile de pe litoral nu cheltuiesc mai mult de 100 de euro.

„Nu știm să promovăm mult diverse locuri de unde turiștii ar putea să cumpere ceva, precum piețe tradiționale, magazine de artizanat sau festivale”, a mai adăugat consultantul în domeniul turismului.

Profilul turistului străin care își face concediul în România

Turiștii străini care vin în România pentru a se relaxa la una dintre pensiunile aflate în mediul rural preferă zone precum Bucovina, Maramureș, Sibiu, Mărginimea Sibiului, Brașov și Bran-Moeciu. Unii dintre ei vizitează și Delta Dunării, excepție făcând doar în lunile de iarnă.

Străinii sunt mai puțin pretențioși decât românii atunci când vine vorba despre confortul pe care și-l doresc și pun accent pe activitățile pe care le pot face pe parcursul vacanței pentru a înțelege mai bine tradițiile localnicilor.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

„Nu vor confort maxim. Îi interesează mai mult locul, îi interesează foarte mult contactul cu localnicii și să li se ofere mese tradiționale”, a declarat pentru gândul Maria Stoian, președintele Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), care ne-a mai explicat că, în general, străinii aleg pensiunile de 3 sau de 4 margarete.

„Când mergi într-o țară străină, vrei să descoperi specificul acelei zone”, a mai adăugat președintele ANTREC.

FOTO: Publimedia

Cei care călătoresc cu automobilele proprii vor ca proprietarii pensiunilor la care se cazează să le asigure un loc de parcare, iar în rest pun mare accent pe spațiile de recreere precum o curte sau o grădină.

Iarna, turiștii străini vor să vadă cum se fac cozonacii în cuptorul cu foc de lemne și vor să vadă cum este se realizează pregătirile pentru sacrificarea porcului. „Vara îi fascinează cositul și aranjatul clăilor de fân”, ne-a mai explicat Stoian.

(Click pentru a mări)

FOTO: gândul.info (date furnizate de ANTREC)

Potrivit președintelui ANTREC, în ultima perioadă, din ce în ce mai mulți tineri turiști străini, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani, au devenit interesați de petrecerea vacanțelor la țară în România, aceștia fiind persoane care nu știau până de curând că există destul de multe activități la care pot participa și de care se pot bucura în timpul liber, precum drumețiile sau ciclismul.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

La pensiunile aflate în zonele rurale din România sunt găzduite pe parcursul anului și familii cu copii, în special cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, dar și seniori. „Seniorii vin în grupuri organizate și în extrasezon”, susține Stoian, care ne-a mai explicat că aceștia din urmă vizitează România și în perioade precum septembrie-începutul lunii noiembrie și aprilie-mai.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...