Noua ordine economică a lumii. SUA și UE negociază înființarea unei zone economice libere. Ce am avea de câștigat

Noua ordine economică a lumii. SUA și UE negociază înființarea unei zone economice libere. Ce am avea de câștigat
Publicat: 28/12/2012, 21:20
Actualizat: 23/03/2019, 05:11

În contextul în care datoria publică a Statelor Unite ale Americii (SUA) a depășit ca valoare produsul intern brut, iar economiile din Uniunea Europeană (UE) se confruntă cu o profundă criză a datoriilor de stat, nevoia unui parteneriat transatlantic prin care să fie încurajat comerțul este din ce în ce mai pregnantă, notează publicația San Francisco Chronicle.

Ideea înființării unei zone economice libere între cele două superputeri a fost adusă în discuție încă din 1995, însă aceasta a reintrat în actualitate odată cu comentariile făcute de secretarul american de Stat Hillary Clinton la sfârșitul lunii noiembrie.

Mai mult, o sursă citată de publicația rusă Vzgliad susține că discuțiile pe tema unui acord transfrontalier au început deja. „Occidentul nu are de gând să predea o parte din pozițiile sale în noua economie globală țărilor emergente, în special grupului BRICS (n.r. Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud)”, a precizat sursa.

Secretarul american de Stat a atras, de asemenea, atenția că o cooperare economică mai strânsă ar putea fi subiectul cel mai apris de la masa negocierilor dintre Statele Unite și liderii europeni.

„Trebuie să ne axăm și pe zone în care parteneriatul nostru trebuie consolidat. Se poate ca, în anii următori, cea mai importantă întrebare va fi dacă nu cumva este necesar să investim la fel de multă energie câtă am investit în relațiile de securitate, și în dezvoltarea relațiilor economice”, a declarat Clinton, într-o vizită de lucru din Washington.

Cum ar arăta un astfel de tratat și care ar fi principalele beneficii

Eliminarea taxelor pentru comerțul cu mărfuri

În prezent, între Statele Unite și statele membre ale UE se percepe o taxă vamală de 3-4%, nivel scăzut, însă volumul este atât de mare, încât eliminarea acestor comisioane ar duce la creșterea produsului intern brut al SUA cu 1,5%, iar cel al Uniunii cu 0,5%.

Totodată, exporturile SUA ar putea crește cu circa 17 procente, de cinci ori mai mult decât în urma acordului semnat recent cu Coreea de Sud.

Liberalizarea serviciilor

Un alt beneficiu ar fi liberarizarea pieței serviciilor de telecomunicații, utilități, asigurări, publicitate sau finanțe, segment care reprezintă circa 70% din economiie Uniunii și ale Statelor Unite.

SUA este cel mai important partener comercial al Uniunii, precum și principala piață de desfacere pentru servicii și investiții europene. Viceversa este de asemenea valabilă.

În 2010, companiile din Uniunea Europeană au vândut către SUA servicii în valoare de circa 610 miliarde de dolari, în timp ce firmele americane au exportat în UE servicii în valoare de 820 de miliarde de dolari.

Alinierea standardelor și a reglementărilor

Una dintre cele mai mari bariere în fața relațiilor comerciale dintre SUA și UE este lipsa unor reglementări și standarde universal acceptate. Un studiu realizat de Comisia Europeană arată că dacă aceste diferențe s-ar înjumătăți, exporturile SUA ar crește cu 6%, iar cele ale UE cu 2%. Astfel, veniturile medii ale unei gospodării americane ar crește anual cu 8.300 de dolari, iar cele ale unei gospodării din UE cu 12.500 de euro.

O industrie care ar beneficia de alinierea standardelor este cea auto. Cu toate că cerințele de siguranță sunt la un nivel ridicat atât în SUA, cât și în UE, un producător de mașini american trebuie să repete testele făcute în SUA pentru a se alinia standardelor impuse de guvernele europene.

Totodată, un astfel de acord ar putea crea circa 7 milioane de locuri de muncă atât pe continentul nord-american, cât și în Europa, notează SFC.

În primăvara anului 1995, ministrul german de Externe Klaus Kinkel atrăgea atenția asupra necesității formării unei zone comerciale libere între Europa și America de Nord, așa-numitul acord TAFTA.

„Niciodată nu am avut mai multă nevoie de o conducere politică cu un astfel de obiectiv, cum avem în acest moment. Și aceasta trebuie să vină din partea Statelor Unite. America, superputerea, trebuie să-și mențină rolul de lider”, a declarat oficialul german.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Rețeta de orez cu varză, o combinație surprinzător de apetisantă. Poate fi răsfățată și cu...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”