Facebook – prieten sau dușman? Cum ne schimbă rețelele de socializare comportamentul

Facebook - prieten sau dușman? Cum ne schimbă rețelele de socializare comportamentul
Publicat: 04/01/2013, 10:09
Actualizat: 29/07/2014, 17:37

În era rețelelor de socializare, tânăra generație a ajuns obișnuită să își facă publice cele mai intime detalii din viață în mediul online. Fotografii din relație, portrete de nuntă și de la absolvire ori informații despre noul loc de muncă sunt publicate pe rețelele de socializare, potrivit Columbia Business School. Unul dintre efectele surprinzătoare ale acestei deprinderi se observă în dieta user-ilor, mai nesănătoasă decât a celorlalte persoane, potrivit unui studiu recent.

„Până în prezent, nu s-au realizat studii care să arate cum este influențat comportamenul utilizatorului de rețele de socializare. De asemenea, nu a fost analizat impactul pe care aceste site-uri îl au asupra sentimentelor utilizatorilor, dar și asupra deciziilor pe care aceștia le iau atunci când nu sunt conectați la rețele de socializare”, a declarat profesorul Keith Wilcox.

Acesta, împreună cu Andrew Stephen, de la Universitatea din Pittsburgh, au realizat o serie de experimente pentru a vedea cum influențează accesarea site-urilor de socializare comportamentul utilizatorilor.

Una dintre cercetări arată că Facebook-ul are un impact destul de puternic asupra dietei. Mai concret, persoanele care obișnuiesc să socializeze în mediul online optează pentru preparate nesănătoase. Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au rugat un grup de persoane să stea cinci minute pe Facebook sau pe CNN. După expirarea timpului, oamenii de știință au oferit voluntarilor o gustare. Subiecții trebuiau să aleagă între o prăjitură și un baton de granola. Rezultatele au arătat că participanții care au ales să petreacă cele cinci minute pe Facebook au optat pentru gustarea nesănătoasă – respectiv prăjitura, în timp ce voluntarii care au „răsfoit” CNN-ul au optat pentru gustarea mai sănătoasă, adică batonul de granola.

Rețelele de socializare influențează și starea de spirit, mai arată datele experimentelor realizate la Universitatea de Pittsburgh. Astfel, persoanele care obișnuiesc să petreacă mai mult timp pe Facebook au declarat că au un respect de sine mai ridicat, spre deosebire de cei care alocă puțin timp rețelelor de socializare.

Un alt studiu arată că persoanele care stau pe Facebook nu își pot gestiona prea bine banii. Datele cercetării arată că dependenții de rețele de socializare au datorii și nu știu când trebuie să se oprească atunci când vine vorba de cheltuit banii.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...