Premiul cel mare pus în joc la categoria I a jocului Loto 6/49 nu a fost câștigat în urma celor două extrageri speciale de Anul Nou, efectuate duminică, astfel că reportul a ajuns la peste 6,4 milioane de lei, potrivit loto.ro.
La prima extragere, au fost extrase numerele 49, 16, 29, 32, 48 și 42, iar la cea de-a doua, 6, 32, 36, 46, 8 și 48.
Toate cele șase numere câștigătoare de la extragerea principală, respectiv de la cea suplimentară, nu au fost însă ghicite de niciun jucător, astfel că reportul categoriei I a acestui joc a ajuns la 6.480.286,70 lei.
La categoria a II-a a primei extrageri au fost 11 câștiguri a câte 49.438,31 de lei, iar la aceeași categorie a celei de-a doua extrageri s-au înregistrat 16 câștiguri de 33.222,43 lei.
Pentru tragerea suplimentară Loto 6/49 de Anul Nou, fondul de câștiguri al categoriei I a fost suplimentat cu 300.000 de lei, a anunțat Loteria Română.
Premiile categoriei I nu au fost câștigate duminică nici la jocurile Noroc, Loto 5/40, Super Noroc, Joker și Noroc Plus, potrivit loto.ro.