O familie dinNew York a postat pe YouTube un filmuleț după ce a vizionat la cinema filmul „Les Miserables”, scrie Daily Mail.Ryan și Kevin Ferguson, din Long Island, și-au filmat părinții care plângeau în hohote în timp ce conduceau spre acasă, puternic impresionați de ecranizarea celebrului roman.
Filmul lui Tom Hooper, în care joacă Hugh Jackman și Anne Hathaway, se bazează pe povestea lui Victor Hugo, care surprinde conflictele economice și revolta din Franța secolului al XIX-lea.
„Am fost la înmormântarea unor membri de familie la care am plâns mai puțin decât la acest film”, a mărturisit „protagonistul” filmulețului.
Când fiul, care își filma părinții emoționați, a început să râdă, mama sa l-a mustrat: „Tu cum poți să râzi?”
Videoclipul a fost încărcat pe YouTube pe 28 decembrie, iar versiunea originală a avut deja mai mult de 63.000 de vizualizări.