Opt turiști s-au accidentat pe pârtiile de pe Valea Prahovei în prima zi a anului

Opt turiști s-au accidentat pe pârtiile de pe Valea Prahovei în prima zi a anului
Publicat: 01/01/2013, 19:44
Actualizat: 25/05/2015, 05:26

Câteva sute de turiști au petrecut prima zi a anului la schi sau săniuș pe pârtiile din stațiunile de pe Valea Prahovei, opt dintre aceștia, între care un copil, solicitând intervenția echipajelor de la ambulanță după ce s-au accidentat pe pârtie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Prahova au fost solicitate să intervină, în prima zi a anului, pentru a acorda asistență medicală în cazul a opt persoane care s-au accidentat pe pârtiile din
stațiuni, a declarat directorul medical al Serviciului de Ambulanță Prahova, Mădălin Ipatie.

Doi dintre turiști s-au accidentat pe pârtia Sorica din Azuga, în timp ce se dădeau cu sania. Unul dintre răniți este un copil de opt ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral, celălalt fiind o femeie care
are un traumatism cranio-cerebral, dar și unul abdominal.

Alți doi turiști, un bărbat și o femeie, au avut nevoie de intervenția medicilor de la ambulanță după ce s-au rănit pe pârtiile din Sinaia.

Cele mai multe accidente s-au înregistrat în stațiunea Bușteni. Pe pârtia Kalinderu un tânăr de 20 de ani a suferit o fractură de claviculă, o femeie de 24 de ani a căzut și are un traumatism de coloană, iar un alt turist de 24 de ani și-a luxat un picior. Tot în stațiunea Bușteni, o tânără de 20 de ani a suferit un traumatism lombar.

Peste 10.000 de turiști și-au petrecut Revelionul în stațiunile de pe Valea Prahovei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska