Băsescu, omul care se dă cu sania

Unii spun că Traian Băsescu a rămas pe loc ca o garanție cerută de partenerii strategici, că România nu va abandona linia sa de politică externă. Indiferent de presiunile interne, poziția de reprezentare „la extern” a președintelui și șefia CSAT îi conferă acestuia puterea de decizie pe „domeniu”.

Dincolo de asta, Băsescu, în concordanță cu semnalele emise de sărbători, se va da cu sania pe gheața statornicită între el și majoritatea/guvernarea USL. Va aluneca, liniștit, în iarna politică de la București, atent, eventual, la buturugile care i-ar putea răsturna nervii pe drum, respectând întocmai remarca lui Antonescu: „Nu poți suspenda un om care se dă cu sania”.

În rest, se va bulgări, alături de Elena Udrea, Ghiță Falcă & co., cu actuala conducere din Modrogan – în sensul că, deși face semn că NU se va mai băga în viitorul PDL, va spune DA pentru o soartă politică bună în partid, a fostei sale cancelare. Peste toată aglomerația politică, declanșată pe de-a-ntregul în doar câteva zile, Traian Băsescu zboară lin, în „tur de elice” de elicopter, către liniștea prezidențială.

Așadar, peste revenitele zăpezi de altădată, lucrurile se văd în clar: Băsescu ține de Justiție și de imaginea la extern, iar guvernul de „impactul intern”. În toate celelalte conjuncturi, președintele va fi aproape absent, lăsând executivul să-și execute, fără ingerințe, planul de guvernare.

Frumos ca în „Iarna pe uliță”.

Dincolo, însă, de faptul că Traian Băsescu va fi tot mai puțin vizibil în tabloul politic, devenind neînsemnat în calitate de paratrăsnet al descărcărilor populare, guvernul va avea de rezolvat probleme extrem de serioase la nivel social și politic. În timp, tăcerea președintelui va lăsa loc, inevitabil, gâlcevei guvernamentale. Nemulțumirile liberale latente, generate de împărțirea portofoliilor, mai ales de schimbările de ultimă oră, apărute în structura guvernamentală la finele lui 2012, vor fi „resuscitate” de contextul agitat în care urmează să se nască bugetul pe 2013. Împărțirea banilor a însemnat, întotdeauna, o problemă majoră, ca să nu mai vorbim de faptul că, din portofoliile liberalilor, au fost extirpate „organele” cel mai productive.

Toate aceste cedări ar putea fi reproșate conducerii PNL, cu atât mai mult cu cât Antonescu îi amenință cu excluderea pe liberalii nesupuși. Ar trebui multă chibzuință și foarte puțină paranoia politică pentru ca lucrurile să se echilibreze. Pentru că, deși trăim în România, drumul de la nemulțumire la revoltă a devenit foarte scurt.

Pe fondul dispariției, în tăcere, a „inamicului public nr 1”, acela care, ani de zile a coagulat năzuințele eliberării poporului de sub „regimul Băsescu”, doar chibzuința și punerea în practică, fără scandal și orgolii „ciolănoase”, a tuturor promisiunilor făcute nației, ar putea menține România într-un echilibru relativ.
Restul e tăcere.