Trupul neînsuflețit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus, la ora 9.45, la Cercul Militar Național din București, unde prietenii, colaboratorii și toți cei interesați pot să își ia rămas bun de la cunoscutul regizor începând cu ora 12.00
Sicriul cu trupul neînsuflețit al regizorului a fost ridicat vineri, în jurul orei 9.30, de la Spitalul Elias, și transportat cu o mașină la Cercul Militar Național.
La Cercul Militar Național a venit și soția regizorului, Dana Nicolaescu.
Prietenii și colaboratorii lui Sergiu Nicolaescu, precum și toți cei care doresc să își ia rămas bun de la unul dintre cei mai mari regizori și actori ai României sunt așteptați la Cercul Militar Național pentru un ultim omagiu, vineri, 4 ianuarire, între orele 12.00 – 00.00, și sâmbătă, 5 ianuarie, între 08.00 – 10.00.
Totodată, familia lui Sergiu Nicolaescu „solicită decență și discreție tuturor celor care doresc să se încline pentru ultima dată în fața Maestrului”.
Trupul neînsuflețit al regizorului Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzești din București, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, reprezentanți ai municipalității.
Potrivit surselor citate, incinerarea va avea loc în cadru restrâns, nefiind permis accesul presei. Reprezentanții municipalității au precizat că a fost stabilită ca oră de incinerare ora 12.00, însă familia regizorului poate solicita schimbarea acesteia.
Sergiu Nicolaescu va fi incinerat conform propriei dorințe exprese, respectată de soție.
Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicațiilor cardiace și pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunțat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 și recent fusese operat de peritonită.
Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecție impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în același timp, haina de regizor, scenarist și actor, cu o abilitate neobișnuită.