Românii au înregistrat creșteri ale cotei de piață pe toate segmentele pe care activează, conform datelor publicate de autoritatea de reglementare din țara vecină, informează Ziarul Financiar. În Ungaria cei mai mari concurenți ai RCS&RDS sunt, la fel ca și în România, UPC și Deutsche Telekom.
Citește și TAXA AUTO 2013 se transformă în TIMBRU DE MEDIU. Ponta: „Pentru mașinile noi va fi mic sau chiar deloc”
Compania RCS&RDS, cel mai mare furnizor de servicii de telecomunicații controlat de un antreprenor român, și-a mărit anul trecut cota de piață pe piețele de servicii TV, telefonie și internet din Ungaria, a doua mare sursă de venituri pentru operator după România, arată datele Autorității de Reglementare în Media și Infocomunicații din Budapesta (NMHH).
SE ÎNTÂMPLĂ ACUM. Sute de oameni stau la coadă pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Sergiu Nicolaescu.
Pe piața din Ungaria cei mai mari concurenți ai RCS&RDS sunt, la fel ca și în România, companiile UPC și Deutsche Telekom (proprietarul Romtelecom, prin intermediul grupului elen OTE).
Pe piața de servicii de internet fix RCS&RDS avea la finele lunii octombrie 2012 o cotă de 13,6% dintr-un număr total de aproximativ 2,155 milioane de utilizatori, în creștere față de finele anului 2011, conform datelor NMHH. Românii de la RCS&RDS sunt numărul trei pe piața de internet fix din Ungaria, după Deutsche Telekom și UPC. În România în schimb, compania fondată și controlată de omul de afaceri Zoltan Teszari este numărul unu pe piața de net fix. (Adrian Seceleanu)
Mai multe citiți pe ZF.