Târgu Mureș: Taxele și impozitele locale au fost majorate cu patru – șase la sută

Târgu Mureș: Taxele și impozitele locale au fost majorate cu patru - șase la sută
Publicat: 07/01/2013, 10:51
Actualizat: 26/03/2019, 19:41

Taxele și impozitele locale percepute de administrația din Târgu Mureș pentru acest an au fost majorate, vineri, cu patru – șase la sută, cu toate că există o decizie a CL din decembrie, prezentată drept „cadou pentru locuitori”, potrivit căreia acestea se vor menține la nivelul celor din anul 2012.

Consilierii locali din Târgu Mureș au decis, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare, majorarea taxelor și impozitelor locale cu patru – șase la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aleșii au fost convocați în ședință extraordinară pentru a reveni asupra unei hotărâri pe care au adoptat-o în luna decembrie 2012, care stabilea că taxele și impozitele pentru acest an vor fi păstrate la același nivel ca anul trecut și au votat – cu 16 voturi „pentru” și o abținere – creșterea acestor obligații locale cu patru, cinci și șase la sută.

Dezbaterile au fost aprinse, liderul fracțiunii UDMR din CL Târgu Mureș, Benedek Istvan, afirmând că Hotărârea de Guvern 1309/2012, care le impune administrațiilor locale să stabilească creșteri de taxe și impozite, „e puțin ilegală”.

La rândul său, consilierul local Peti Andras (UDMR) a spus că municipalitatea din Târgu Mureș poate majora cu doar patru la sută – și nu cu 16 la sută – unele taxe și impozite locale, întrucât acestea au fost ajustate în ultimii ani, iar Codul Fiscal prevede obligativitatea actualizării acestora cu indicele inflației din trei în trei ani.

În final, consilierii au aprobat o hotărâre prin care taxele și impozitele pe clădiri și terenuri vor crește cu patru la sută, iar unele taxe speciale, nemajorate în ultimii ani – cu cinci și șase la sută.

După vot, primarul Dorin Florea (PDL) le-a spus consilierilor locali că „astfel de momente vor mai fi, suficiente”.

„Să nu vă îngrijorați, că una a fost în campania electorală și alta se întâmplă în realitate”, le-a transmis Florea consilierilor.

La ieșirea de la ședință, primarul a declarat în fața presei că majorările de taxe și impozite sunt dovada că promisiunile Guvernului Ponta au reprezentat „o șmecherie”, iar consilierii din Târgu Mureș au aprobat creșteri la nivele minime. El a adăugat că toți contribuabilii, persoane fizice sau juridice, care își plătesc taxele și impozitele locale integral până în 31 martie beneficiază de o reducere de zece la sută.

Consilierul local Claudiu Maior declara, joi, corespondentului MEDIAFAX că taxele și impozitele locale care vor fi percepute de administrația din Târgu Mureș în acest an au fost păstrate la același nivel ca în 2012. El adăuga că hotărârea care menține același nivel al taxelor și impozitelor locale ca în 2012, adoptată la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, a fost „un cadou” al Consiliului Local pentru locuitorii orașului, deși recomandarea executivului Primăriei a fost ca acestea să se ajusteze cu rata inflației.

Totuși, Maior spunea că unele dintre taxe ar putea să fie reanalizate, în funcție de încasări, la sfârșitul lunii ianuarie.

Guvernul a adoptat o hotărâre privind actualizarea taxelor și impozitelor locale cu rata inflației pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%, actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial în 28 decembrie.

În 27 decembrie, ministrul Administrației, Liviu Dragnea, anunța că Guvernul va aproba în prima ședință din luna ianuarie ordonanța care va stabili că primarii sunt cei care hotărăsc cu privire la aplicarea indexării impozitelor și taxelor locale în raport de evoluția inflației din ultimii trei ani.

El a arătat că actualul cadru legal, reglementat inclusiv prin hotărârea deja adoptată de Guvern, impune autorităților locale obligativitatea de a indexa taxele și impozitele locale, dar că în prima ședință de anul viitor va fi adoptată o ordonanță prin care această indexare va rămâne la latitudinea administrației.

Ministrul a afirmat că fiecare autoritate locală va avea propriile criterii în baza cărora va decide dacă indexează sau nu taxele, fără a mai putea susține că Guvernul impune indexarea.

„Va fi modificat în ședința de Guvern din 4 ianuarie, prin ordonanță, Codul Fiscal, pentru a da posibilitatea fiecărei autorități locale să indexeze sau nu, în funcție de condițiile specifice din localitatea respectivă. Prevederile din Codul Fiscal actuale crează obligativitatea pentru fiecare autoritate locală ca, în momentul în care a apărut hotărârea de guvern de indexare, să o aplice obligatoriu. Modificarea din 4 ianuarie va da posibilitatea fiecărui primar și fiecărui consiliu local să aplice sau nu această indexare”, explica Dragnea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații