Prezentatoarea OTV Andreea Chirvasiu a murit în noaptea zilei de 2 ianuarie, la spital, la numai 32 de ani, scrie protvmagazin.ro.
Andreea Chirvasiu, realizatoarea emisiunii „Cafeneaua sufletelor”, ar fi murit din cauza unui infarct.
„Înainte de Sărbători s-a simțit rău, a mers la spital, i s-au făcut niște perfuzii, apoi a plecat acasă. Pe 2 ianuarie, seara, i s-a făcut iarăși rău, a mers din nou la spital, însă medicii n-au mai putut să intervină. S-a stins în brațele mamei ei. Infarct miocardic… Păcat, era atât de tânără, un om atât de frumos”, a povestit o prietenă a realizatoarei OTV.
Andreea Chirvasiu, absolventă a Facultății de Psihologie, realiza de șase ani emisiunea medicală „Cafeneaua sufletelor” la OTV. Prezentatoarea era adeptă și practicantă a „terapiei cu îngeri”, care presupune tehnici de „curățare” energetică.