Jucătoarea Monica Niculescu a urcat patru locuri, până pe poziția 54 WTA, cu 1.135 de puncte, potrivit clasamentului dat publicității luni, primul pe 2013, după ce sportiva română a atins, săptămâna trecută, faza semifinalelor turneului de la Shenzhen (China), cu premii totale de 500.000 de dolari.
Jucătoarea din România cel mai bine clasată în WTA este în continuare Sorana Cîrstea, pe locul 27 (în staționare), cu 1.565 puncte. Simona Halep este pe locul 45, cu 1.220 de puncte, după o urcare de două poziții, în timp ce Irina Camelia Begu se situează pe locul 52, cu 1.140 de puncte (în staționare).
În Top 100 mai este prezentă Alexandra Cadanțu, pe locul 90, cu 718 puncte (în staționare).
Edina Gallovits-Hall se află pe locul 108, cu 623 de puncte, după o urcare de o poziție, în timp ce Cristina Mitu este și ea în Top 200 WTA, pe locul 196, cu 312 puncte, după o urcare de două poziții.
La dublu, Monica Niculescu este jucătoarea română cel mai bine clasată, pe locul 28, cu 2.580 de puncte, în coborâre un loc, iar Begu este pe locul 37, cu 2.150 puncte, aceeași poziție ca la finalul anului 2012.
Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:
1. Victoria Azarenka (Belarus) 10.595 puncte;
2. Maria Șarapova (Rusia) 10.045;
3. Serena Williams (SUA) 9.750;
4. Agnieszka Radwanska (Polonia) 7.505;
5. Angelique Kerber (Germania) 5.550;
6. Na Li (China) 5.255;
7. Sara Errani (Italia) 5.100;
8. Petra Kvitova (Cehia) 5.085;
9. Samantha Stosur (Australia) 4.135;
10. Caroline Wozniaki (Danemarca) 3.765.