Complicație care apare la una din 80.000 de gravide. Ce i s-a întâmplat unei britanice

Complicație care apare la una din 80.000 de gravide. Ce i s-a întâmplat unei britanice
Publicat: 09/01/2013, 11:17
Actualizat: 04/08/2014, 15:01

O femeie din Marea Britanie a fost în pericol să își piardă viața imediat după ce a născut două gemene, din cauza unei complicații ce apare doar la 1 din 80.000 de femei însărcinate, scrie Daily Mail.

Angela Cottam a pierdut aproape 3 litri de sânge, a avut nevoie de 22 de transfuzii și a fost în comă timp de 12 ore, după ce un fir de păr sau o bucată de unghie a unuia dintre bebeluși i-au pătruns în sânge în timpul nașterii. Astfel, femeia în vârstă de 32 de ani a suferit o puternică hemoragie internă, iar plămânii săi au cedat pentru o scurtă perioadă de timp.

„Mă simt atât de norocoasă să mă aflu aici și cu adevărat binecuvântată că amândouă fetițele sunt acum cu noi, pentru că lucrurile ar fi putut fi diferite.”, a povestit Angela.

„Știind că aproape am murit mi s-a schimbat total imaginea asupra vieții. Sunt mult mai relaxată și mă bucur să fiu mamă mai mult ca niciodată pentru că știu că am fost atât de aproape să pierd atât de mult”, a continuat ea.

Mai mult, Angela fusese diagnosticată anterior cu preeclampsie, o stare patologică ce apare la femei după a 20-a săptămână de sarcină și care se caracterizează prin hipertensiune arterială și luare în greutate.

Din acest motiv, medicii au decis ca bebelușii să fie născuți prematur, cu cinci săptămâni înainte de termen.

Chiar dacă au fost avut nevoie de îngrijiri medicale speciale, micuțele Ava și Amelie sunt acum sănătoase.

Angela Cottam și soțul ei, Peter, mai au o fiică pe nume Olivia, în vârstă de cinci ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO...
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ea este Silvia Coman, medicul erou care a luptat până în ultima clipă. O boală...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Hamas: Netanyahu împiedică negocierile / Cele patru condiţii care împiedică acordul
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Ilegal pentru românii cu telefon mobil. Apelul care îți aduce Poliția la ușă. Amendă 4.000...
Românii care primesc pensia mărită din iulie. Majorarea este de 10%
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Timur, autointitulat Sabia Islamului. Marele cuceritor turco-mongol
×