O nouă echipă din Liga I se pregătește de insolvență

O nouă echipă din Liga I se pregătește de insolvență
Publicat: 07/01/2013, 17:15
Actualizat: 26/06/2013, 01:18

Președintele clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a declarat, luni, că intrarea în insolvență este singura soluție pentru salvarea grupării ardelene și că el va rămâne doar președinte onorific, conducerea urmând să fie preluată de Alexandru Hatfaludi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Înclinăm să mergem către insolvență. Așa spun juriștii clubului și alții din afară că insolvența este singura soluție momentan. Rostul insolvenței este să ne asigure o protecție a Tribunalului în fața creditorilor. Am luat hotărârea de intrare în insolvență, dar o vom pune în aplicare în cel mult o săptămână. Dacă această soluție duce spre salvarea clubului nu poate decât să mă mulțumească. Dacă ne redresăm financiar, vom scăpa și de retrogradare”, a declarat Pădureanu pentru MEDIAFAX.

Întrebat cine va fi administrator special, Pădureanu a declarat că funcția îi va reveni actualului director general Alexandru Hatfaludi. „S-a mai întâmplat ceva în ultimele zile. De o săptămână, din cauza stării mele de sănătate, m-am cam dat puțin la o parte și a fost nominalizat el pentru funcția de președinte, iar eu voi rămâne președinte de onoare. Așteptăm Adunarea Generală să fie validat, să preia funcția de președinte, și tot el va fi numit și administrator special din partea clubului”, a explicat Pădureanu.

Președintele bistrițean, care suferă de diabet, are probleme cu spondiloza care îi dă dureri de musculatură, la încheieturi și de cap.

Jean Pădureanu a menționat că nu a fost fixată data Adunării Generale a clubului Gloria Bistrița.

În luna iulie a anului trecut, conducerea clubului a aprobat restrângerea activității lui Jean Pădureanu la nivelul atribuțiilor de președinte al Consiliului Director, el fiind până atunci și director general. Postul de director general a fost preluat atunci de Alexandru Hatfaludi, care a mai îndeplinit în cadrul clubului, de-a lungul timpului, funcțiile de director al Complexului Sportiv Gloria și de administrator al grupării bistrițene.

Gloria Bistrița va deveni a treia grupare din Liga I care deschide procedura de insolvență din cauza problemelor financiare, după FC Rapid și Universitatea Cluj.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un...
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
O adevărată „mină de aur”: 800 de tipuri de grâu ar putea salva lumea