Un om al străzii a fost omorât, luni, în București, de o altă persoană fără locuință, care l-a înjunghiat în spate într-un conflict pentru o porție de mâncare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție.
Incidentul a avut loc în jurul orei 16.00, în sectorul 1, în apropiere de sediul Secției 2.
Potrivit anchetatorilor, un echipaj de Poliție a fost sesizat de un trecător care a anunțat că la intersecția străzilor Bibescu Vodă și Neagoe Vodă se află o persoană înjunghiată.
La fața locului au venit două echipaje SMURD, care, după ce i-au acordat victimei primul ajutor, au transportat-o la Spitalul Floreasca.
Între timp, mai multe echipaje ale Secției 2 au pornit în căutarea agresorului, acesta fiind reținut în mai puțin de o jumătate de oră, în zona Băneasa, imediat după ce a coborât, însoțit de concubina lui, dintr-un autobuz al liniei 131.
Condus împreună cu femeia la sediul Poliției Capitalei, agresorul, care are 44 de ani, a explicat anchetatorilor că scandalul a izbucnit din cauza unei porții de mâncare.
În timp ce acesta era audiat de polițiștii Serviciului Omoruri, victima sa, care avea tot 44 de ani, a decedat la Spitalul Floreasca.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de omor.