Anunțul spitalului Elias privind operația lui Augustin Zegrean

Anunțul spitalului Elias privind operația lui Augustin Zegrean
Publicat: 09/01/2013, 12:47
Actualizat: 04/02/2019, 08:39

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a fost supus unei intervenții chirurgicale, miercuri dimineață, în secția de ortopedie a Spitalului Elias din Capitală, aceasta a decurs fără incidente, iar starea pacientului este bună, a declarat pentru MEDIAFAX conducerea unității sanitare.

Augustin Zegrean a fost adus marți la Spitalul Elias, pentru o fractură la șold, după ce a alunecat pe gheață, iar miercuri dimineață a fost supus intervenției chirurgicale.

Soția lui Augustin Zegrean a declarat pentru MEDIAFAX că acesta a fost operat pentru ca medicii să îi monteze o proteză la șold, după ce a căzut pe gheață în Parcul Herăstrău.

„Astăzi (miercuri – n.r.) a intrat în operație la ora 8.00 ca să i se monteze o proteză la șold. Medicii spuneau că îl vor lăsa acasă la sfârșitul săptămânii, probabil sâmbătă, dar nu va putea veni la Bistrița. Va trebui să urmeze niște proceduri să se recupereze. Tocmai de aceea, merg și eu la București. Chiar acum mă îndrept spre Cluj ca să iau avionul spre București”, a spus Eugenia Zegrean.

Ea a mai afirmat că lui Augustin Zegrean îi place foarte mult să se plimbe.

„El în fiecare seară iese la plimbare, îi place foarte mult să se plimbe. Nu a văzut că e gheață acolo, a alunecat și a căzut”, a declarat femeia.

Eugenia Zegrean este profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița.

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a fost internat marți la secția de ortopedie a Spitalului Elias, după ce a fost investigat la Spitalul Universitar din București, în urma unei căzături pe gheață, la intrarea în Parcul Herăstrău.

Augustin Zegrean, în vârstă de 58 de ani, a suferit un traumatism la șold luni seară.

„Sunt internat în spital, în București. Am fractură de col femural. Am alunecat și am căzut”, declara președintele CC.

O operație de fractură de col femural imobilizează pacientul mult timp la pat, ulterior fiind nevoie de o perioadă de recuperare.

Astfel, ceilalți opt judecători ai Curții Constituțională, în absența lui Zegrean, vor trebui să soluționeze dosarele, uneori putându-se ajunge la voturi de patru la patru, ceea ce va bloca finalizarea cazurilor. Deciziile CC se iau cu majoritate de voturi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă buletinele. Anunțul făcut de MAI. Se întâmplă din 9 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?