Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a primit o veste proastă de la Tribunalul Ilfov

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a primit o veste proastă de la Tribunalul Ilfov
Publicat: 16/01/2013, 13:58
Actualizat: 04/07/2013, 15:43

Tribunalul Ilfov a decis că bolile de care suferă Victor Atanasie Stănculescu vor fi tratate în sistemul penitenciar, respingând astfel cererea acestuia de întrerupere a executării pedepsei de 15 ani de închisoare primită în dosarul revoluției din 1989 de la Timișoara.

Decizia Tribunalului Ilfov nu este definitivă, putând fi contestată de Victor Atanasie Stănculescu la Curtea de Apel București.

Stănculescu, în vârstă de 84 de ani, formulase această solicitare pe motiv că afecțiunile grave de care suferă nu pot fi tratate în penitenciar.

Avocații lui Stănculescu au susținut că fostul general „suferă de 12 patologii cronice”, printre care și o formă de leucemie, boli ce nu pot fi tratate, în opinia apărării, în rețeaua sanitară a sistemului penitenciar.

Aceștia au cerut efectuarea unei expertize medico-legale în urma căreia specialiștii Institutului Național de Medicină Legală să constate toată afecțiunile de care suferă fostul general și să stabilească dacă acestea pot fi tratate în rețeaua sanitară a sistemului penitenciar sau dacă fac imposibilă continuarea executării pedepsei în regim închis.

Instanța a primit în 4 ianuarie raportul medico-legal solicitat în acest caz, potrivit căruia evoluția bolilor de care suferă Stănculescu ar fi aceeași și în detenție, și în libertate.

În 16 octombrie 2008, judecătorii instanței supreme i-au condamnat pe Mihai Chițac și Victor Atanasie Stănculescu la câte 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, fiind degradați. Cei doi au fost încarcerați în aceeași zi, la scurt timp foștii generali formulând cereri în instanță de întrerupere a executării pedepselor din motive medicale.

Generalul Mihai Chițac a murit în 1 noiembrie 2010, în locuința sa din Capitală, el fiind externat după mai multe săptămâni de spitalizare în urma unor boli cronice.

După ce mai multe cereri de întrerupere a pedepsei au fost respinse de instanță, Victor Atanasie Stănculescu a trimis o cerere de grațiere la Președinție, la care Ministerul Justiției a dat aviz negativ.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”