Peste 5.200 de posturi vacante sunt înregistrate la nivel național în perioada 10 – 16 ianuarie, cele mai multe fiind în Capitală și în județele Cluj, Iași, Constanța, Timiș, Sibiu și Bacău, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel național sunt disponibile 5.207 locuri de muncă, în perioada 10 – 16 ianuarie 2013.
Cele mai multe posturi vacante sunt în Capitală (428) și în județele Cluj (883), Iași (517), Constanța (310), Timiș (276), Sibiu (208 și Bacău (183).
Județele în care sunt cele mai puține locuri de muncă sunt Mehedinți (trei), Caraș-Severin (11), Galați (15), Prahova (20), Buzău (21), Ialomița (29), Dolj (31), Ilfov (36) și Sălaj (38).
La nivel național, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 614 locuri de muncă, cele mai multe pentru meseriile de inginer, subinginer și analist servicii client (115), asistent medical generalist (59), consilier vânzări asigurări (32) și programator (27).
Pentru studii medii, profesionale și lucrători necalificați sunt disponibile 4.593 de locuri de muncă, cele mai multe pentru confecționer-asamblor articole din textile (431), muncitor necalificat în industria confecțiilor (426), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (246), sudor (196) și operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice (170).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php.