Specialiștii NASA au anunțat că telescopul Kepler a surprins imaginea unei planete ale cărei caracteristici sunt similare celor ale Terrei, scrie Daily Mail.
Potrivit oamenilor de știință, planeta denumită KOI 172.02 are o rază de 1,5 mai mare decât cea a Pământului și orbitează în jurul unei stele similare Soarelui.
KOI 172.02 se află la o distanță de trei ori mai mică de steaua sa față de cea dintre Pământ și Soare și are nevoie de 242 de zile pentru a realiza un „tur” complet în jurul stelei.
Mai mult, întrucât gravitația acesteia ar avea avea o valoare apropiată de cea a Terrei, iar pe suprafața sa ar exista apă, cercetătorii spun că pe planeta nou descoperită ar putea exista viață.
„Acest lucru demonstrează că există câte o planetă pentru fiecare stea, ceea ce înseamnă că în galaxie există aproximativ un miliard de planete”, a declarat astronomul John Johnson. „Marea majoritate a acestor planete gravitează în jurul unor stele cu mult diferite față de Soare”, a adăugat acesta.
Anunțul a fost făcut în această săptămână în cadrul întâlnirii anuale a Societății Americane de Astronomie, când specialiștii au arătat și că Galaxia noastră, Calea Lactee, conține cel puțin 17 miliarde de planete cu mărimi apropiate de cea a Terrei.
Astfel, în ultimul an, numărul planetelor cu dimensiuni similare Pământului a crescut cu 43%, iar cel al planetelor mai mari, cu 21%.
Potrivit Mediafax, telescopul Kepler a fost lansat în martie 2009, pentru a căuta un tip precis de planete în afara sistemului nostru solar, denumite „exoplanete”.
Foto: Hepta
Astfel, acesta detectează o „exoplanetă” atunci când aceasta trece prin fața stelei sale și cauzează astfel o scădere a luminozității acesteia. În timpul primelor 16 luni de monitorizare, Kepler a identificat 2.400 de exoplanete potențiale.
În urma analizelor, savanții au reușit să regrupeze diferitele „exoplanete” în cinci categorii de dimensiuni și au stabilit astfel că 17% dintre ele au o mărime cuprinsă între 0,8 și 1,25 ori față de masa Terrei și orbite de 85 de zile sau mai puțin în jurul stelelor lor.