Actrița italiană Mariangela Melato, celebră pentru rolul din comedia „Swept Away” (1974) – reluat în remake-ul acesteia de Madonna -, a murit la vârsta de 71 de ani, din cauza unui cancer la pancreas, informează bbc.co.uk.
Melato a murit într-un spital din Roma, vineri.
Actrița, născută pe 18 septembrie 1941, a devenit celebră pentru rolul unei femei bogate și răsfățate, care se îndrăgostește de un marinar, din comedia „Swept Away… by an Unusual Destiny in the Blue Sea of August / Swept Away”, lansată în 1974.
Remake-ul acestei comedii, în care a jucat Madonna și care a fost regizată de Guy Ritchie, a fost lansat în 2002, fiind însă un eșec de box office.
Melato mai era cunoscută pentru rolul negativ din filmul „Flash Gordon” (1980), în regia lui Mike Hodges.
În 1981, ea a apărut, alături de Ryan O’Neal, în comedia „Atât de bine/ So Fine”, însă cariera la Hollywood a fost de scurtă durată și a preferat să se întoarcă în Italia natală.
Succesele sale au venit după ce s-a asociat cu actorul Giancarlo Giannini și regizoarea Lina Wertmuller – „The Seduction of Mimi” (1972), „Film de dragoste și de anarhie/ Love and Anarchy” (1973) și „Swept Away”.
În ultimii ani de viață, Melato a jucat mai mult în producții de televiziune. În 2008, ea a jucat într-o adaptare italiană a romanului „Rebecca”, de Daphne du Maurier, iar în 2010 a apărut în adaptarea pentru micile ecrane a piesei „Filumena Marturano”, de Eduardo De Filippo.
Actrița a fost recompensată, printre altele, cu opt premii David di Donatello (echivalentul italian al Oscarului).