Ministerul Muncii discută cu FMI situația pensiilor și salarizarea unitară

Ministerul Muncii discută cu FMI situația pensiilor și salarizarea unitară
Publicat: 16/01/2013, 13:58
Actualizat: 25/06/2013, 17:31

Reprezentanții Ministerului Muncii vor avea trei întâlniri de lucru cu delegația FMI, sustenabilitatea sistemului de pensii, salarizarea unitară și modificarea Codului muncii fiind pe lista de discuții, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al instituției, Iolanda Stăniloiu.

Prima întâlnire a reprezentanților Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) cu delegația Fondului Monetar Internațional (FMI) va avea loc vineri, de la ora 14.00.

Iolanda Stăniloiu a precizat că în cadrul celor trei discuții vor fi abordate mai multe subiecte, respectiv: evaluarea stadiului de realizare a acordului cu organismele internaționale, consumatorul vulnerabil, venitul minim de inserție, care ar trebui să fie aplicat din 2014 sau 2015, sustenabilitatea sistemului de pensii publice, efectele legii pensiilor la doi ani de implementare, salarizarea unică, stadiul proiectelor privind ocuparea și modificarea Codului muncii.

Purtătorul de cuvânt al MMFPSPV a mai spus că celelalte întâlniri sunt programate pentru luni, 21 ianuarie, și miercuri, 23 ianuarie, ambele de la ora 16.00.

O misiune a Fondului Monetar Internațional se va afla la București în perioada 15-29 ianuarie pentru cea de-a șaptea și a opta evaluare a acordului stand-by, principalele teme de discuție fiind perspectivele economiei, bugetul pe 2013, reformele structurale și politica monetară. Misiunea FMI va fi însoțită de echipe de la Comisia Europeană și Banca Mondială.

România are în derulare un acord preventiv cu FMI și UE în valoare de cinci miliarde de euro, fonduri care nu vor fi accesate decât în caz de necesitate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor