GREVĂ SPONTANĂ LA CFR. 137 de trenuri au fost oprite în gări. Fenechiu: Salariile vor fi plătite cel târziu mâine

GREVĂ SPONTANĂ LA CFR. 137 de trenuri au fost oprite în gări. Fenechiu: Salariile vor fi plătite cel târziu mâine
Publicat: 16/01/2013, 13:58
Actualizat: 29/07/2014, 19:59

O parte a angajaților CFR Călători au declanșat o grevă spontană, miercuri dimineață, nemulțumiți că nu și-au primit integral salariile pe luna decembrie 2012. 137 de trenuri au fost blocate în șase regionale mari din țară. Ministrul Transporturilor spune că angajații își vor primi salariile cel târziu mâaine, iar vinovații vor plăti.

UPDATE 10.30 Angajații Societății Comerciale de Reparații Locomotive Brașov care protestează, miercuri, în depoul aflat lângă Liceul CFR Brașov spun că vor relua lucrul în momentul în care își vor primi salariile restante.

„Oamenii sunt foarte supărați, nu vor să intre la lucru până când nu își vor primi banii. Ei nu mai au încredere în declarațiile șefilor și nici în cele ale ministrului, care a spus că banii vor intra la toată lumea astăzi și mâine. Este vorba de un protest spontan, sindicatele nu au avut nici un rol în declanșarea acestora. Încercăm să mai vorbim cu oamenii, să vedem dacă vom reuși să-i convingem să reia lucrul”, a declarat Romeo Aldea, liderul Sindicatului Mecanicilor și Reparatorilor de Locomotive din Depoul Brașov.

Angajații mai spun că sunt nemulțumiți și din cauza echipamentelor de protecție, care nu le sunt asigurate corespunzător.

UPDATE 10.12 200 de angajați ai Depoului Brașov au oprit lucrul

Aproximativ 200 de angajați ai Depoului Brașov, în special mecanici de tren, protestează, la ora transmiterii acestei știri, în depou, refuzând să intre la lucru.

UPDATE 09.40 Relu Fenechiu: Salariile vor fi plătite cel târziu mâine. Sunt oameni care vor pleca acasă

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că angajații CFR își vor primi salariile restante cel târziu mâine și că abia apoi se vor face disponibilizări ca urmare a grevei spontane declanșate astăzi de lucrătorii din CFR Călători și Infrastructură.

UPDATE 09.30 Măntescu: Chiar dacă este vorba doar de o zi de întârziere, acest lucru a fost cireașa de pe tort

Președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că impiegații de mișcare au refuzat să înceapă lucrul din cauză că marți nu și-au primit salariile și, chiar dacă este vorba doar de o zi de întârziere, „acest lucru a fost cireașa de pe tort”.

UPDATE 9.15 Greva spontană a angajaților din CFR Călători și Infrastructură s-a încheiat, trenurile care au staționat aproximativ două ore în gări fiind puse în mișcare în jurul orei 9.00.

UPDATE 08.40 Lider sindical: Greva spontană din CFR Infrastructură și CFR Călători se încheie la ora 9.00

Prim-vicepreședintele Federației Naționale Feroviare Mișcare-Comercial, Grigore Mare, afirmă că greva spontană a fost declanșată de angajații CFR care se ocupă de circulația trenurilor de la companiile CFR Infrastructură și CFR Călători și se va încheia la ora 9.00. Vezi aici detalii!

UPDATE 08.30 89 de trenuri nu au plecat din stații din cauza grevei

Un număr de 89 de trenuri nu au plecat din stații din cauza protestului spontan declanșat miercuri dimineață de angajații Regionalelor București, Craiova, Cluj, Iași, Galați și Constanța, nemulțumiți de întârzierea cu o zi a plății salariului pe luna decembrie, informează Compania „CFR” SA.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA arată, într-un comunicat de presă, că protestul spontan a fost declanșat începând cu ora 7.00 de către angajații regionalelor București, Craiova, Cluj, Iași, Galați și Constanța, iar până la ora 8.00, la nivelul celor șase regionale, „89 de trenuri nu au fost expediate din stații”.

Angajații au încetat activitatea „din cauza întârzierii cu o zi a plății salariului (lichidarea) pe luna decembrie”, a precizat sursa citată.

Anterior, directorul CFR Călători, Ștefan Roșeanu, a declarat că din informațiile pe care le are în unele zone angajații au încetat spontan lucrul la ora 7.00, precizând că acum este verificată situația.

„Vom intra în dialog cu angajații, să vedem ce revendicări au. Sperăm ca disconfortul creat călătorilor să fie redus”, a spus directorul companiei.
El a mai afirmat că „de principiu” trenurile vor intra în gările mari și nu vor opri pe câmp.

Întrebat despre plata salariilor, Roșeanu a precizat că au existat probleme privind achitarea integrală a acestora pentru luna decembrie și că salariile au fost plătite în proporție de 70-75%, iar până joi dimineață vor fi achitate integral salariile și la CFR Călători și la infrastructură.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Una dintre destinaţiile de vis din Grecia a căzut în capcana propriului succes. De ce...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Canicula revine în România! Județele din țară unde temperaturile vor depăși 36 de grade, iar...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Interzis pentru cei care au telefoane mobile. Te arestează imediat. Se dă lege
Înlocuitorul natural pentru Ozempic. Descoperirea ce aduce fericire pentru mulți
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
George Orson Welles, unul dintre cei mai mari și mai influenți regizori. A făcut cel...