Pivniceru pleacă la Bruxelles, ședința Plenului CSM ar putea fi amânată din nou

Pivniceru pleacă la Bruxelles, ședința Plenului CSM ar putea fi amânată din nou
Publicat: 16/01/2013, 22:02
Actualizat: 29/07/2014, 21:48

Ședința de joi a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), la care ar urma să fie ales vicepreședintele CSM, ar putea fi amânată din nou, în condițiile în care ministrul Justiției, Mona Pivniceru, se va afla la Bruxelles și nu va putea fi asigurat cvorumul necesar.

Pe ordinea de zi a ședinței de joi, 17 ianuarie, figurează și un punct de vedere al Direcției Legislației prin care este respinsă o solicitare a Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR) referitoare la suspiciunile de vot privind alegerea președintelui forului.

Surse din interiorul Consiliului au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că și această ședință va fi amânată, tot din lipsă de cvorum, deoarece ministrul Justiției, Mona Pivniceru, se va afla joi la Bruxelles, pentru discuții cu oficiali ai Comisiei Europene, în marja Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) impus justiției române de către CE.

Ședința Plenului CSM ar putea avea loc, astfel, săptămâna viitoare, potrivit acelorași surse.

Ședința Plenului CSM din 9 ianuarie, care avea pe ordinea de zi tot alegerea vicepreședintelui CSM, a fost amânată, de asemenea, din lipsă de cvorum.

Pentru funcția de vicepreședinte al CSM și-au depus candidaturile Alina Ghica și Cristi Danileț, împotriva lor fiind adunările generale ale judecătorilor de la curțile de apel și judecătorii declanșând proceduri de revocare din Consiliul Superior al Magistraturii.

Alegerea vicepreședintelui CSM este primul punct pe ordinea de zi.

Al doilea punct pe ordinea de zi este o cerere a Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR) referitoare la suspiciuni privind votul din 4 ianuarie când a fost aleasă președinta CSM Oana Schmidt Hăineală, solicitare considerată inandmisibilă de către Direcția Legislație a Consiliului. Plenul CSM se va pronunța asupra soluției privind sesizarea UNJR.

Luni, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a cerut demisia de onoare a Oanei Schmidt Hăineală din funcția de președinte al CSM și, totodată, a solicitat judecătorilor Alina Ghica și Cristi Danileț să renunțe la candidaturile la funcția de vicepreședinte al Consiliului.

Judecătorul Horațius Dumbravă – președinte al CSM în 2011, membru ales în Consiliu – a declarat că evenimentele derulate înainte, în timpul și după procedura alegerilor din 4 ianuarie creează impresia că alegerile pentru președinția CSM au fost subordonate altor interese decât cele superioare ale sistemului judiciar și că „jocuri obscure de culise au determinat rezultatul final, transparența, corectitudinea și responsabilitatea procedurilor fiind sacrificate”.

„La acest moment, rezultatul procedurii din 4 ianuarie 2013 este lipsit de legitimitate, ridicând și serioase probleme de legalitate”, a spus Dumbravă, precizând că aceasta este poziția Secției pentru judecători a CSM, adoptată cu majoritatea membrilor prezenți la ședința de luni. El a precizat că din cei opt membri prezenți, șapte au votat pentru această declarație de presă.

Dumbravă a mai spus că membrii Secției pentru judecători a CSM au respins „ferm și categoric” afirmațiile de politizare ca urmare a acordării votului candidatului ales în mod transparent de majoritatea membrilor secției.

„Am asistat în ultimele zile la manipulări rușinoase ale opiniei publice, cu consecințe grave pentru statul de drept din România”, a mai spus Dumbravă.

Ca o deblocare a situației, Secția pentru judecători a CSM a solicitat demisia de onoare a procurorului Oana Schmidt Hăienală din funcția de președinte al Consiliului, iar judecătorilor Alina Ghica și Cristi Danileț să renunțe la candidaturile la funcția de vicepreședinte, el precizând că „CSM trebuie resetat”.

Dumbravă a afirmat că nu aparține în niciun caz Secției pentru judecători criza de legitiminate și de legalitate în care se află astăzi CSM.

„Cerem atât reprezentaților sistemului judiciar, cât și altor actori publici să respecte principiul democratic în virtutea căruia adunările generale s-au constituit la nivelul instanțelor din România. În mod regretabil, însă, în ultimele zile, constituirea și deciziile adunărilor generale, precum și judecătorii ce le compun au fost atacate peste limitele decenței publice, fiind subminată până la urmă chiar independența justiției”, a mai declarat Horațius Dumbravă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal