Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, joi dimineață, după ce două autoturisme s-au ciocnit pe drumul european 578, între localitățile harghitene Sânmartin și Sâncrăieni, în accident fiind implicate în total 12 autovehicule, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că accidentul a avut loc, joi, în jurul orei 08.00, din cauza ceții și a poleiului.
Astfel, un autoturism care venea dinspre localitatea Sânmartin a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal cu un alt autoturism care circula regulamentar, din sens opus.
În urma impactului, două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc.
Ulterior, mai multe mașini s-au ciocnit din cauza celor două autoturisme rămase pe carosabil, purtătorul de cuvânt al Poliției Harghita spunând că în total 12 autovehicule, între care și un autobuz cu 21 de călători, au fost implicate în coliziune, fără ca vreo persoană să mai fie rănită.
La ora transmiterii acestei știri, circulația în zonă se desfășoară pe un singur sens, fiind dirijată de echipajele de la Poliția Rutieră.