Moneda națională continuă să se aprecieze ușor în raport cu euro, astfel că Banca Națională a României (BNR) a coborât cu 0,13 bani, la 4,3351 lei/euro, un nou minim al ultimelor 12 luni, informează Mediafax.
Un curs inferior, de 4,3340 lei/euro, a fost publicat de banca centrală la 30 ianuarie 2012.
În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3364 lei/euro.
Referința publicată pentru moneda americană a continuat de asemenea să scadă, la 3,2431 lei/dolar, reprezentând un nou minim din 29 februarie, când dolarul a fost cotat la 3,2357 lei.
În același timp, referința pentru francul elvețian a coborât sub pragul de 3,5 lei/franc, respectiv la 3,4827 lei/franc, ajungând astfel la cel mai redus nivel din octombrie 2011. O rată de schimb inferioară celei de joi a fost publicată la 10 octombrie 2011, când francul a fost cotat la 3,4771 unități.
Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.
Cursul a deschis la 4,3270 lei/euro, în scădere ușoară față de nivelul de la închiderea de miercuri, în jurul orei 16:30, când băncile cotau euro la 4,3300 – 4,3310 lei.
Dealerii spun că volatilitatea a fost redusă până la jumătatea zilei, având în vedere că vânzările străinilor de euro au găsit ușor contraparte, atât prin cerere comercială, cât și din partea BNR, prin ordine indirecte.
„Interesul preliminar pentru obligațiunile emise joi de Miniserul Finanțelor cu scadența la 5 ani pare imens, posibil să vedem o piață mai agitată în jurul orei 15:00, când se fac licitațiile”, a spus dealerul unei bănci.
Cererea pentru obligațiunile în lei vândute de Finanțe a urcat semnificativ începând cu jumătatea lunii decembrie, investitorii fiind atrași de randamentele peste țările din regiune. Apetitul jucătorilor străini s-a accentuat după anunțul JP Morgan de marți seară privind includerea obligațiunilor României într-un indice al băncii.
„Credem că dispoziția recentă a băncii centrale este de a preveni o eventuală apreciere semnificativă a leului, în vreme ce cererea naturală de valută a fost probabil puternic impulsionată de avansul
recent al leului. În acest context, aprecierea leului pare limitată, posibil până la 4,31 lei/euro astăzi (joi, n.r)”, se arată într-un raport al ING Bank.
Dobânzile practicate de bănci pentru sumele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) pe termen de o zi au coborât la 5,26 – 5,76%, de la 5,52 – 6,02%. Randamentele la o săptămână se situau în intervalul 5,43 – 5,93, de la 5,51 – 6,01% miercuri.