Românii ar mai putea avea o nouă zi liberă, la propunerea Gabrielei Firea

Românii ar mai putea avea o nouă zi liberă, la propunerea Gabrielei Firea
Publicat: 20/01/2013, 14:53
Actualizat: 16/03/2017, 00:02

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, sâmbătă, că a propus, la ședința femeilor social-democrate, ca părinții să beneficieze de o zi liberă de la serviciu odată la trei luni pentru a se putea ocupa de controlul medical al copiilor lor, ideea fiind preluată de la organizația de femei a PSD Ilfov.

„Vrem să venim din interior, săptămânal, cu propuneri pentru Guvern (…) Eu m-am gândit la o propunere care ține de zona de protecție socială. În Ilfov în februarie va avea loc o acțiune care a venit din partea organizației de femei a PSD să se facă această propunere ca o dată la trei luni să existe o zi liberă pentru unul dintre părinți care să se ocupe exclusiv de sănătatea copilului sau copiilor pe care îi are în îngrijire”, a spus Gabriela Firea, sâmbătă, după reuniunea Comitetului Național Executiv al Organizației de Femei a PSD.

Ea a argumentat necesitatea avansării unei astfel de propuneri arătând că de foarte multe ori copii ajung la medic sau la spital cu probleme foarte grave și constată că au chiar boli cronice, iar dacă ar fi existat un control medical amănunțit mai actualizat nu s-ar fi ajuns la o astfel de situație.

„De aceea ne propunem ca unul din părinți o dată la trei luni să primească un liber de la serviciu pentru a se putea ocupa de îngrijirea copiilor, însemnând analize medicale, radiografii, o discuție cu un medic psihilog dacă e cazul sau cu un psiholog școlar. Este o propunere a organizației de femei din Ilfov”, a spus Firea.

Ea a mai arătat că în ședința femeilor PSD s-a discutat despre faptul că femeile din politică au avut destul de mult de pierdut în ultimii ani prin câteva „exemple” care nu au fost „tocmai potrivite” pentru public și s-a considerat de comun acord ca femeile social-democrate trebuie să fim un exemplu de decență, de activitate susținută, de promovare pe criterii personale și profesionale și nu pe subiectivism.

„Femeile trebuie să fie de două ori mai vigilente, de două ori mai elegante, de două ori mai decente decât bărbații”, a spus Gabriela Firea.

O altă propunere avansată în ședința femeilor social-democrate i-a aparținut primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, și privește creșterea siguranței copiilor pe internet. „A fost preluată ideea mea privind siguranța copiilor pe internet, pentru că nu am reușit ă termin acest proiect de lege. Sunt foarte mulți pedofili care sunt pe internet”, a spus Olguța Vasilescu.

La rândul său, președinta Organizației de Femei a PSD, Rovana Plumb, a precizat că femeile social-democrate sunt preocupate de situația copiilor, a mamelor singure și vor ca în actualul Legislativ să poată să acorde o atenție desosebită Legii privind asistența maternală și Legii privind violența domestică.

Vicepreședintele PSD Corina Crețu a precizat, la rândul său, că își propune ca aspectele privind combaterea violenței în familie să fie mai bine coordonate la nivel legislativ între UE și România, același lucru urmând a fi avut în vedere și în ceea ce privește abandonul școlar sau problemele legate de piața muncii.

Deputatul PSD Cătălina Ștefănescu, de altfel cel mai tânâr deputat din actuala legislatură, a arătat că își dorește să existe un parteneriat real între universități și angajatori prin care să li se recunoască practica și voluntariarul elevilor și studenților, astfel încât la termnarea studiilor aceștia să nu se mai confrunte cu situația paradoxală că nu au cum să se angajeze, neavând experiență.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO...
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ea este Silvia Coman, medicul erou care a luptat până în ultima clipă. O boală...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Hamas: Netanyahu împiedică negocierile / Cele patru condiţii care împiedică acordul
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Ilegal pentru românii cu telefon mobil. Apelul care îți aduce Poliția la ușă. Amendă 4.000...
Românii care primesc pensia mărită din iulie. Majorarea este de 10%
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Timur, autointitulat Sabia Islamului. Marele cuceritor turco-mongol
×