Prima pagină » Economic » Greșeala nepermisă de care este acuzată Banca Națională a Canadei

Greșeala nepermisă de care este acuzată Banca Națională a Canadei

Banca Națională a Canadei este ținta unor critici după ce ar folosit pe noile bancnote de plastic o frunză de arțar greșită. Un specialist canadian în botanică susține că frunza de pe noile bancnote nu este cea de pe stagul național, ci una norvegiană.

Banca Națională a Canadei este ținta unor critici după ce ar fi folosit pe noile bancnote de plastic o frunză de arțar greșită. Un specialist canadian în botanică susține că frunza de pe noile bancnote nu este cea de pe steagul național al Canadei, ci una de arțar norvegian, potrivit Yahoo News.

Detaliul poate scăpa unei persoane neavizate care poate să nu observe diferența dintre simbolul de pe noile bancnotele de 20, 50 și 100 de dolari canadieni și frunza de arțar nord-american. Însă Sean Blaney, un botanist care lucrează pentru Atlantic Canada Conservation Data Center din New Brunswick, a atras atenția asupra acestei diferențe.

„Frunza de arțar (de pe bancnote) este din specia greșită”, a declarat el vineri pentru Reuters.

 

Banca Centrală a declarat imaginea de pe noile bancnote a fost special concepută să nu reprezinte anumite specii, ci să fie o combinație între mai multe variante.

„Aceasta nu este o frunză de arțar din Norvegia. Este o frunză stilizată de arțar, este ceea ce ar trebui să fie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Bank of Canada, Julie Girard.

Ea a spus designerii bancnotei au creat imaginea cu ajutorul unui dendrolog.

În luna august a anului trecut, Banca Națională a Canadei a fost nevoită să își ceară scuze după ce a înlocuit imaginea unui asistent asiatic de laborator pe noua bancnotă 100 de dolari canadieni cu cea a unei femei care părea caucaziană. Banca a fost acuzată la acea vreme de rasism.

Citește și