Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, luni după-amiază, că a obținut, prin misiunile diplomatice românești, toate aprobările necesare pentru zborul militar către Algeria, în vederea repatrierii celor doi români uciși la In Amenas. Aeronava de tip C-27 J Sparta, aparținând Ministerului Apărării, a decolat imediat după primirea acestor aprobări de survol.
Acțiunea de repatriere a victimelor crizei ostaticilor din Algeria a fost planificată și coordonată de Celula de criză de la nivelul MAE, cheltuielile aferente acesteia urmând a fi suportate de Ministerul Afacerilor Externe, precizează diplomația română într-un comunicat remis gândul.
La bordul aeronavei militare care a pornit spre Alger se află un reprezentant al Celulei de Criză.
Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat, duminică seară, că a aprobat un zbor militar către Alger pentru a-i repatria pe cei doi concetățeni din județul Prahova care și-au pierdut viața în atacul terorist din Algeria, după cum a scris MEDIAFAX.
„La solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, am aprobat să fie făcut un zbor cu un avion militar pentru a aduce în țară corpurile neînsuflețite ale celor doi români. Facem demersuri pentru a obține aprobările de survol din partea statelor aflate pe acest traseu și când vom avea și confirmarea statulului algerian vom face zborul pentru repatierea celor doi”, a spus ministrul Apărării.