Salariul minim brut pe economie va fi majorat în 2013 în două etape – surse

Salariul minim brut pe economie va fi majorat în 2013 în două etape - surse
Publicat: 21/01/2013, 19:54
Actualizat: 03/04/2013, 11:49

Salariul minim brut pe economie va fi majorat în acest an în două etape, cu 50 lei de la 1 februarie, ajungând astfel la 750 lei, iar din luna iulie va urca la 800 lei, au declarat agenției Mediafax surse oficiale.

Decizia a fost luată de Guvern în urma consultărilor cu Fondul Monetar Internațional.

„Salariul minim va crește în acest an la 800 lei, dar în două etape: cu 50 lei începând cu luna februarie și cu încă 50 lei din luna iulie”, au arătat sursele citate.

La începutul lunii ianuarie, premierul Victor Ponta a declarat că la discuțiile cu FIM privind bugetul pentru acest an va solicita majorarea salariului minim pe economie de la 700 de lei la 800 de lei, creștere care să fie aplicată imediat după aprobarea proiectului de buget.

Proiectul de buget va fi aprobat miercuri de Guvern.

Programul de guvernare al USL prevede pentru perioada 2013-2016 creșterea salariului minim la 1.000 de lei.

Inspecția Muncii a transmis, luni, agenției Mediafax, că numărul salariaților continuă să rămână peste cinci milioane, 536.839 dintre aceștia fiind încadrați pe salariul minim pe economie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină