Prima pagină » Știri » Primul-ministru: Părinții vor putea alege. Nu trebuie să îi forțăm să îi ducă pe copii la grupa pregătitoare

Primul-ministru: Părinții vor putea alege. Nu trebuie să îi forțăm să îi ducă pe copii la grupa pregătitoare

Primul-ministru: Părinții vor putea alege. Nu trebuie să îi forțăm să îi ducă pe copii la grupa pregătitoare
Premierul Victor Ponta a anunțat că autoritățile lucrează la un proiect prin care părinții vor putea alege dacă își vor duce sau nu copiii la clasa pregătitoare.

Premierul Victor Ponta a anunțat că autoritățile lucrează la un proiect prin care părinții vor putea alege dacă își vor duce sau nu copiii la clasa pregătitoare.

„Eu nu cred că trebuie să îi forțăm pe părinți să îi ducă pe copiii la grupa pregătitoare, dar nu vrem să îi împiedicăm nici pe părinții care vor să îi ducă mai devreme. Astfel, vom finaliza zilele următoare un proiect prin care părinții pot alege unde vor urma copiii clasa pregătitoare”, a anunțat premierul Victor Ponta la Antena 3, adăugând că „până la 31 martie fiecare părinte să își spună părerea”.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Victor Ponta a declarat că, în opinia sa, clasa pregătitoare trebuie să revină la grădiniță. El a făcut aceste declarații, întrebat despre afirmațiile ministrului Educației, Remus Pricopie, conform cărora clasa pregătitoare va rămâne la școlile generale.

La rândul său, vicepreședintele PDL Raluca Turcan a susținut că revenirea clasei pregătitoare la grădiniță va avea „efecte dezastruoase”: copiii de grupă mică nu vor mai avea loc în grădinițe, mii de învățătoare ar trebui să devină educatoare, iar 7.000 de clase utilate vor rămâne goale.

Turcan a spus că, potrivit unei evaluări, 85% din părinții copiilor sunt foarte mulțumiți de modul în care se desfășoară acum clasa pregătitoare și consideră că elevii au câștigat mult prin trecerea la școală, iar 83% din copii spun că sunt fericiți că acum merg și ei la școală.

Citește și