Polițistul acuzat de pornografie infantilă va fi eliberat după ce ordonanța de reținerea expirat

Polițistul acuzat de pornografie infantilă va fi eliberat după ce  ordonanța de reținerea expirat
Publicat: 22/01/2013, 14:25
Actualizat: 27/09/2018, 21:50

Ordonanța de reținere a polițistului din Vulcan acuzat de pornografie infantilă a expirat, marți după-amiază, înainte ca o instanță să se pronunțe asupra propunerii de arestare preventivă a acestuia, astfel că bărbatul urmează să fie eliberat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Judecătorii din Petroșani au luat în discuție, marți, propunerea de arestare preventivă făcută de procurorii DIICOT Hunedoara în cazul polițistului din Vulcan Adrian Sucilă, reținut și cercetat pentru pornografie infantilă.

„Am admis excepția de competență materială a Judecătoriei Petroșani invocată de apărătorul inculpatului Sucilă Dan Adrian. Declină competența de soluționare a propunerii de arestare preventivă, propunere formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Biroul Teritorial Hunedoara, în favoarea Tribunalului Hunedoara”, a spus Gabriela Ponyiczky, președintele Judecătoriei Petroșani.

Avocatul lui Sucilă, Daniel Tomescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a depus la dosar mai multe sentințe judecătorești din care rezultă că acesta este polițist judiciar.

„S-a declinat competența de soluționare a propunerii de arestare preventivă în favoarea Tribunalului Hunedoara având în vedere susținerile noastre că inculpatul Sucilă are calitatea de organ de cercetare al Poliției Judiciare și astfel competent este Tribunalul Hunedoara”, a spus avocatul, potrivit căruia instanța va soluționa ulterior această cerere privind arestarea.

Între timp, însă, ordonanța de reținere a polițistului a expirat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Nițu, ordonanța de reținere emisă pe numele lui Adrian Sucilă a expirat la ora 13.17, motiv pentru care acesta nu este încătușat.

„În acest moment, el se află în mașina Poliției, cu care a plecat de la Judecătoria Petroșani spre arestul Poliției Deva, și a acceptat de bunăvoie să continue drumul până la sediul Poliției municipiului Deva pentru a semna actele de eliberare din arest și pentru a-și ridica obiectele personale”, a explicat Nițu.

Polițistul din Vulcan – care fusese arestat în urmă cu șase luni pentru act sexual cu un minor și corupere de minori și care săptămâna trecută s-a întors la serviciu – a fost reținut, luni, de procurorii DIICOT, pentru pornografie infantilă.

„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Hunedoara, fac cercetări față de învinuiții Dan Adrian Sucilă (37 de ani), agent șef de poliție în cadrul Poliției municipiului Vulcan, și Stoica Mihaela-Gabriela (19 ani), din localitatea Vulcan, pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice”, informa DIICOT.

Dan Adrian Sucilă este acuzat că a deținut aproximativ 400 de fișiere de tip imagine, conținând fotografii cu minori în ipostaze pornografice, în timp ce Mihaela Gabriela Stoica, în vârstă de 19 ani, care este fiica fostului viceprimar din Vulcan Angela Stoica, a deținut mai multe fișiere audio-video care reprezentau minori în ipostaze cu caracter sexual.

Polițistul din Vulcan Adrian Sucilă, arestat preventiv în urmă cu șase luni pentru corupere de minori și act sexual cu un minor, revenise la serviciu săptămâna trecută, după ce Tribunalul Hunedoara l-a eliberat sub control judiciar.

Comandantul Poliției Vulcan, Toma Mihu, declara că lui Adrian Sucilă i se va face o nouă fișă a postului care să respecte noul său statut, urmând să îi fie date atribuții de serviciu care să nu afecteze activitățile specifice polițistului. Astfel, Sucilă nu va avea dreptul să lucreze cu documente secrete, iar încadrarea sa salarială va fi minimă.

Adrian Sucilă a fost eliberat din închisoare în 14 ianuarie, după circa șase luni de arest preventiv, în urma unei sentințe pronunțate de Tribunalul Hunedoara. Polițistul nu are voie să părăsească localitatea de domiciliu fără încuviințarea instanței și nici să intre în legătură cu victimele și martorii din dosar, dar nici cu prietenii acestora.

Următorul termen al procesului în care Adrian Sucilă este judecat pentru act sexual cu un minor și corupere de minori a fost stabilit de instanța de la Petroșani pentru 29 ianuarie.

Adrian Sucilă a fost arestat preventiv în iulie anul trecut, fiind acuzat că întreținea relații sexuale cu un băiat minor, „fiul unui angajat al Primăriei din Vulcan (viceprimarul de atunci Angela Stoica – n.r.)”, potrivit anchetatorilor. În acest dosar, alături de polițist este cercetată și sora victimei, pentru complicitate la act sexual cu un minor și complicitate la corupție sexuală, care în iulie anul trecut a primit interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu. Procurorii hunedoreni susțineau, la acea vreme, că tânăra „filma momentele sexuale” consumate între polițist și băiat.

Totodată, Adrian Sucilă este acuzat și de furt, deoarece i-ar fi sustras tatălui băiatului cu care avea relații sexuale suma de 500 de euro.

Angela Stoica, realeasă în vara anului trecut în funcția de viceprimar, funcție la care a renunțat între timp, susținea că este vorba despre un dosar cu tentă politică, acuzațiile fiind „nefondate”. Stoica spunea că polițistul avea grijă de cei doi copii ai săi și că se ocupa de educația acestora, plimbându-i pe la mănăstiri și însoțindu-i îndeaproape în oraș. Angela Stoica a renunțat la funcțiile deținute și s-a suspendat pentru o perioadă de șase luni din PSD.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării