Proiectele a peste 300 de cercetători din 24 de țări europene, printre care nu se numără niciunul din România, vor primi granturi în valoare totală de 680 milioane de euro din partea Consiliului European pentru Cercetare (CEC).
Potrivit Comisiei Europene (CE), finanțarea, în valoare de până la 2,5 milioane de euro per proiect, este acordată unui număr de „302 lideri consacrați din domeniul cercetării din 24 de țări diferite din întreaga Europă, în cadrul celui mai recent concurs vizând prestigioasele sale granturi pentru cercetători confirmați cunoscute sub numele de Advanced Grants”.
Finanțarea, arată sursa citată, permite acestor oameni de știință să își urmeze cele mai inovatoare idei la frontierele cunoașterii, împreună cu echipele lor.
În cadrul acestei inițiative vor fi sprijinite financiar proiecte ale unor cercetători din Austria, Belgia, Elveția, Cehia, Cipru, Germania, Danemarca, Estonia, Grecia, Spania, Finlanda, Franța, Croația, Ungaria, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Slovenia și Marea Britanie.
Cele mai multe proiecte finanțate provin din Elveția, Germania, Franța, Olanda și Marea Britanie, potrivit listei cu cercetătorii selectați.
Printre proiectele ce beneficiază de finanțare se numără cel al unui om de știință din Franța care va elabora, împreună cu echipa sa, noi modele care să explice anumite fenomene fizice, precum superconductivitatea. O echipă stabilită în Letonia va reuni informatica, fizica și matematica pentru a evalua avantajele și limitele dispozitivelor cuantice, iar un alt grant se duce la un cercetător din Italia, care va studia modul în care actorii economici își formează și își schimbă convingerile cu privire la mediul lor și la ceilalți actori, prin adăugarea de caracteristici emoționale și psihologice la modele existente, potrivit CE.
„CEC continuă să identifice cei mai buni cercetători. Finanțarea CEC duce la realizarea unui număr tot mai mare de progrese și descoperiri științifice, precum și la apariția mai multor lucrări în publicații științifice recunoscute. Promovarea cercetării de frontieră la cel mai înalt nivel este vitală pentru competitivitatea Europei, acesta fiind motivul pentru care am propus majorarea bugetului CEC în cadrul programului nostru «Orizont 2020»”, a declarat comisarul european pentru cercetare, inovare și știință, Máire Geoghegan-Quinn.
Potrivit CE, în cadrul acestui concurs privind granturile pentru cercetători confirmați, CEC a primit aproximativ 2.300 candidaturi, ceea ce reprezintă o creștere de 4,5% față de numărul din anul trecut.
Sursa citată mai precizează că 45% dintre propunerile selecționate au fost în domeniul „Științe fizice și inginerie”, 37% – în „Științele vieții”, iar 18% – în domeniul „Științe sociale și umaniste”.
Beneficiarii granturilor au fost selecționați pe baza unor evaluări inter pares realizate de 25 de comisii formate din oameni de știință de renume din întreaga lume.
Granturile pentru cercetătorii confirmați sunt atribuite unor cercetători de înalt nivel consacrați, de orice naționalitate sau vârstă, care sunt independenți din punct de vedere științific și care au rezultate de cercetare recente și un profil ce îi identifică drept lideri în domeniul sau domeniile lor respective, potrivit Comisiei.