Prima pagină » Sport » JO RIO 2016. Câți bani vrea să investească Răzvan Pîrcălabu, vicepreședintele FR de Lupte, pentru revigorarea acestui sport

JO RIO 2016. Câți bani vrea să investească Răzvan Pîrcălabu, vicepreședintele FR de Lupte, pentru revigorarea acestui sport

JO RIO 2016. Câți bani vrea să investească Răzvan Pîrcălabu, vicepreședintele FR de Lupte, pentru revigorarea acestui sport
Vicepreședintele FR Lupte, Răzvan Pârcălabu, consideră că România are potențial să revină în elita mondială la lupte, doi sportivi având șanse reale să cucerească medalii la Jocurile Olimpice de la Rio la această disciplină, iar țara noastră să fie reprezentată din nou în forurile internaționale.

Vicepreședintele FR Lupte, Răzvan Pârcălabu, consideră că România are potențial să revină în elita mondială la lupte, doi sportivi având șanse reale să cucerească medalii la Jocurile Olimpice de la Rio la această disciplină, iar țara noastră să fie reprezentată din nou în forurile internaționale.

„Nu am mai avut reprezentare internațională de la părintele luptelor din România, Ion Cornianu, care a fost ales mai bine de două decenii în Biroul executiv al federației internaționale, oficiind totodată ca arbitru internațional peste 30 de ani. Din ’92 nu am mai avut reprezentare în forurile internaționale, din cauza lipsei de rezultate din această perioadă. Acum domnul Cristian Poteraș și-a depus dosarul pentru a deveni membru în biroul CELA (Federația Europeană), alegerile urmând să aibă loc la Tbilisi în martie, apoi în 2014 va candida pentru biroul FILA (Federația Internațională). Rezultatele le veți vedea atât la JO de la Rio, unde vom avea două medalii, dar și la celelalte competiți de până atunci”, a declarat Pîrcălabu.

Actual vicepreședinte al FRL și șef al secției de lupte din cadrul CS Steaua, Răzvan Pîrcălabu, susține că are un program eficient prin care să readucă luptele românești în prim-plan.

„Luptele ocupă un loc privilegiat în mitologia lumii și asta nu ca o manifestare a forței brute, ci ca o adevărata artă, care pune în evidență abilitățile, dibăcia, suplețea, inteligența și curajul. Din ’99 până acum aproape că s-a înjumătățit numărul sportivilor legitimați la noi, însă avem programe prin care să atragem copiii către acest sport, iar celor cu rezultate le vom oferi șansa să câștige mulți bani. Vor fi burse, iar antrenorii și sportivii vor avea contracte bine făcute și vor fi motivați financiar. Am făcut, îi pot spune o Academie de Lupte la liceul „Mircea Eliade” din București, mutând toate centrele olimpice acolo, cei peste 60 de copii putând să se antreneze, să mănânce și să învețe în cadrul aceluiași complex modern”, a completat Pîrcălabu.

Răzvan Pîrcălabu mai susține că este favorit în lupta pentru alegerile la președinția federației, programate vineri, de la ora 10.00, la sediul MTS, în fața contracandidaului său Vasile Pușcașu, fost campion olimpic la Seul, în 1988.