Prima pagină » Știri » Ce spune Cătălin Botezatu despre implicarea numelui său în jaful tablourilor din Olanda – EXCLUSIV

Ce spune Cătălin Botezatu despre implicarea numelui său în jaful tablourilor din Olanda – EXCLUSIV

Ce spune Cătălin Botezatu despre implicarea numelui său în jaful tablourilor din Olanda - EXCLUSIV
Creatorul de modă Cătălin Botezatu a negat în această dimineață zvonurile referitoare la o eventuală implicare a sa în jaful petrecut la începutul săptămânii la muzeul Kunsthal din Rotterdam.

Creatorul de modă Cătălin Botezatu a negat în această dimineață, pentru gândul, zvonurile apărute la televiziunile de știri privind o eventuală implicare a sa în vânzarea a două dintre tablourile de mare valoare furate anul trecut de un grup de români din incinta muzeului olandez Kunstahl.

„Numele meu nu are nicio legătură cu acest caz. Vă rog frumos să nu mai insistați. Este vorba despre o informație eronată. Nu sunt implicat în această poveste”, a declarat designerul pentru gândul.

Șapte tablouri cu o valoare estimată la 300 de milioane de euro au fost furate, aparent de trei români, din muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012. Tablourile furate poartă semnăturile lui Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet și Paul Gauguin.

Operele sustrase sunt „Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” și „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” și „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Surse judiciare au declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura centrală a reținut, împreună cu Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate, trei bărbați, cetățeni români, pe care îi suspectează ca fiind autorii jafului din Olanda.

Potrivit surselor citate, cei trei bărbați au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Decizia în cazul acestora poate fi atacată cu recurs la Tribunalul București.

Citește și