Criza citostaticelor. Sunt probleme cu 24 de medicamente. Guvernul se va împrumuta de la Trezorerie . Ministerul Sănătății a găsit vinovații

Criza citostaticelor. Sunt probleme cu 24 de medicamente.  Guvernul se va împrumuta de la Trezorerie . Ministerul Sănătății a găsit vinovații
Publicat: 25/01/2013, 17:39
Actualizat: 04/09/2019, 20:22

Bolnavii de cancer din România se confruntă în continuare cu lipsa medicamentelor. Ministerul Săntății afirmă că există între 18 și 24 de medicamente oncologice la care sunt discontinuități în aprovizionare. Pentru a rezolva problema, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul se va împrumuta de la Trezorerie pentru achiziționarea în avans a medicamentelor. Totodată, în 2003 sunt alocați peste un milion de lei pentru medicamentele necesare bolnavilor de cancer.

Guvernul va modifica Legea sănătății, pentru a permite ministerului de resort să majoreze capitalul social al Unifarm, și va împrumuta din Trezorerie 800.000 euro pentru achiziționarea în avans a tuturor medicamentelor necesare pentru programele oncologice, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta.

„Din păcate, situația medicamentelor pentru programele speciale oncologice s-a rezolvat doar statistic (de la circa 2.500 de bolnavi pe listele de așteptare la 1.200 și reducerea perioadei de la șase la două luni). Azi, cu Ministerul Finanțelor și Ministerul Sănătății am identificat soluțiile reale pentru ca problema să fie rezolvată definitiv; în ședința de miercuri, prin două ordonanțe de urgență, vom modifica Legea Sănătății 95/2006 pentru a da voie Ministerului Sănătății să majoreze capitalul social la Unifarm și vom împrumuta imediat din Trezorerie către Unifarm cei 800.000 de euro necesari pentru achiziționarea în avans a tuturor medicamentelor necesare”, a afirmat Ponta la Hotnews.

Banii către Unifarm vor ajunge joia viitoare

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a anunțat că joia viitoare cei 800.000 de euro vor ajunge la compania Unifarm, sub formă de împrumut, pentru achiziționarea de medicamente. „Miercuri va fi aprobată hotărârea de Guvern, iar joi se vor debloca banii către Unifarm. Condiția este ca Unifarm să retureneze banii până la sfârșitul anului”, a declarat Voinea într-o intervenție televizată.

Între 18 și 24 de medicamente cu probleme

Comisia de specialitate a Ministerului Sănătății a indentificat între 18 și 24 de medicamente oncologice la care sunt discontinuități în aprovizionare, dintre care 13 sunt în stocul Unifarm, alte trei vor intra, patru nu pot fi achiziționate din cauza prețului, pentru restul fiind negocieri.

Ministerul Sănătății a prezentat vineri Guvernului o notă privind „criza” medicamentelor oncologice. Documentul conține informații referitoare la mecanismul de finanțare a tratamentului oncologic în rețeaua spitalelor publice, cauzele apariției unor disfuncții și propuneri de soluționare a acestora.

Conform datelor transmise de Compania Națională Unifarm, în prezent există în stoc 13 medicamente din această listă (Bleomycinum, Dacarbazinum, Cisplatinum, Ciclophosphaminum, Methotrexatum, Alkeran 2mg, Purinethol, Vinblastin). Alte trei dintre medicamentele oncologice aflate pe listă vor intra în depozitele Unifarm până la sfârșitul lunii ianuarie (Endoxan, Leucheran și Oncaspar), patru medicamente nu se pot achiziționa ca urmare a prețului foarte mare sau a faptului că s-a sistat sau s-a blocat producția lor, iar pentru restul medicamentelor oncologice se poartă negocieri, a precizat Ministrul Sănătății în nota prezentată la Guvern.

Ministerul Sănătății arată în document că toate aceste medicamente sunt la dispoziția spitalelor, în depozitele Companiei Naționale Unifarm și sunt afișate în sistemul electronic de achiziție (SEAP).

Un milion de lei de la buget pentru bolnavii de cancer

Ministerul precizează că în proiectul de buget pe 2013 sunt alocați peste un milion de lei pentru medicamentele necesare bolnavilor de cancer, instituția urmând să propună modalități de suplimentare cu o sumă între 500.000 și 1.000.000 de euro.

„Începând din 2013, datorită specificului curativ, Programul național de oncologie va fi finanțat numai de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Sumele prevăzute în bugetul de asigurări sociale de sănătate sunt de 1.031.000.000 de lei”, se arată în nota Ministerului Sănătății prezentată Executivului.

Cine sunt vinovații pentru criza oncologicelor

„Criza” medicamentelor oncologice este generată de discontinuitatea în aprovizionarea unităților sanitare publice, pe fondul lipsei de interes a producătorilor și distribuitorilor pentru produse ieftine, dar și de prețurile foarte mari ale unor tratamente, chiar peste 1.500 euro doza, susține Ministerul Sănătății în nota pe care a prezentat-o vineri Guvernului.

Ministerul Sănătății a precizat că, în unele situații, prețul medicamentelor a fost chiar sub prețul de producție, ceea ce a făcut ca mulți producători să nu solicite nici autorizație de punere pe piață a medicamentelor respective.Totodată, prețul foarte mare al unor medicamente, uneori chiar de peste 1.500 de euro pe doza, cum ar fi cazul Rituximabum, este decontat integral de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ceea ce face ca medicamentul să fie distribuit cu aprobarea comisiei de specialitate a CNAS.

O altă cauză a „crizei” a fost scoaterea din producție sau blocarea la producător a unor medicamente oncologice, ca urmare a creșterii exigențelor în impunerea regulilor de bună practică de fabricație sau din interese economice, a mai arătat MS.

Ministerul Sănătății a explicat situația companiei Unifarm, care are resurse limitate pentru achiziționarea medicamentelor oncologice.

„Deoarece cele mai multe medicamente oncologice sunt achiziționate în baza autorizațiilor de nevoi speciale, care au valabilitate de până la un an, acestea sunt plătite în avans, la semnarea contractului sau într-un termen de maximum 30 de zile. În condițiile în care CNAS decontează contravaloarea medicamentelor la 210 zile, Unifarm întâmpină greutăți foarte mari în recuperarea contravalorii medicamentelor vândute spitalelor”, se arată în nota prezentată Guvernului.

Ministerul Sănătății a semnalat, de asemenea, dezorganizarea activității în domeniul programelor naționale de sănătate.

„Reducerea numărului de persone calificate profesional implicate în proiectarea și monitorizarea activității în cadrul programelor naționale de sănătate a transformat Ministerul Sănătății numai într-o structură de alocare a resurselor și de decontare a cheltuielilor efectuate de furnizorii de servicii medicale. A fost redusă la maxim capacitatea de evaluare a rezultatelor obținute, de urmărire a modului în care sunt cheltuiți banii, de proiectare și reproiectare a acțiunilor desfășurate în programe în acord cu evoluția stării de sănătate a populației”, a notat MS în documentul citat.

Totodată, MS a apreciat că lipsa de implicare a unor manageri de spital în găsirea celor mai eficiente soluții de asigurare a medicamentelor necesare tratamentelor oncologice este o altă cauză care a generat această situație.

„În mentalitatea unora, este mai simplu să trimiți bolnavul sau familia acestuia să cumpere medicamentele din farmacii sau să te plângi că nu găsești medicamente, decât să verifici stocurile existente la Unifarm”, se mai arată în nota MS.

Traseul finanțării medicamentelor oncologice

Medicamentele oncologice specifice sunt finanțate atât din bugetul Ministerului Sănătății, cât și din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, prin Programul național de oncologie. Celelalte medicamente și tratamentele oncologice, printre care radioterapie, intervenții chirurgicale, tratamente de paliație, sunt decontate spitalelor ca servicii medicale din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate.

Compania Națională Unifarm, unitate aflată în subordinea Ministerului Sănătății, are ca obiectiv de activitate achiziția de medicamente de la producători și distribuitori și vânzarea acestora către spitale cu un profit minim, care asigură numai funcționalitatea instituției.

Deoarece unele dintre medicamentele oncologice nu au autorizație de punere pe piață, acestea sunt achiziționate de către Unifarm pe baza de autorizație de nevoi speciale emisă de Ministerul Sănătății și, începând din acest an, de către Agenția Națională a Medicamemtului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...